Săptămâna Europeană a Mobilităţii va fi sărbătorită la nivel naţional printr-o campanie inedită desfăşurată în 65 de oraşe din ţară - România Schimbă PET-ul cu biletul.
Vineri, 16 septembrie 2022, locuitorii din Galaţi şi din alte 64 de oraşe din toate judeţele ţării vor putea călători cu mijloacele de transport în comun în schimbul a 5 deşeuri. Iniţiativa aparţine Asociaţiei Act for Tomorrow şi Kaufland România, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul programului naţional Vinerea Verde, informează Primăria Galați.
La nivel local, campania se bucură de sprijinul Asociaţiei de Euro-Asiatică De Consultanţă şi Integrare în calitate de parteneri ai acţiunii. Primăria Municipiului Galaţi s-a alăturat ca partener local al acţiunii, fiind implicată în toate etapele de realizare ale campaniei şi oferind susţinere în organizare.
În municipiul Galaţi, campania se desfăşoară în parcările magazinelor Kaufland din localitate situate în: Galaţi - Micro 21 (Str. Victor Vîlcovici nr. 20), Galaţi - Ţiglina 4 (Str. Brăilei nr. 144), Galaţi - Micro 40, (Str. Henri Coandă nr. 7).
Cei dornici să participe trebuie să aibă la ei 5 deşeuri (PET-uri, doze de aluminiu, sticlă) şi să le introducă în aparatele automate de colectare Tomra, puse la dispoziţie de Kaufland România. În urma acestui proces, pentru cei ce au colectat deşeurile separat, automatele vor elibera un cupon în baza căruia vor primi biletul de autobuz pentru două călătorii de la voluntarii prezenţi la fiecare punct de colectare. Campania se desfăşoară pe 16 septembrie, în intervalul 09:00-17:00, în 134 de magazine Kaufland România.
Pornind de la succesul campaniei din cele 9 oraşe în care a fost realizată în ultimii 2 ani, printre care şi Galaţi, iniţiatorii au decis să facă un pas înainte către un viitor sustenabil şi au hotărât extinderea acesteia la nivel naţional în 65 de oraşe din toate judeţele ţării.
Reamintim că şi tecucenii pot schimbă vineri PET-ul cu biletul, mai multe detalii AICI!
Totodată, campania face parte şi din Programul Naţional Vinerea Verde, iniţiat de Ministerul Mediului, o iniţiativă menită să reducă poluarea cauzată de transportul cu maşinile personale în marile oraşe, prin care toţi cetăţenii sunt încurajaţi să utilizeze transportul alternativ pentru deplasarea la şi de la serviciu, subiect despre care Monitorul de Galaţi a relatat în articolul "Cheia de la maşină în cui, timp de o săptămână, pentru gălăţeni. Îndemn la mersul pe jos sau cu bicicleta în Săptămâna Europeană a Mobilităţii".