Şi-au pus repede în maşină ce au putut îngroziţi de bombardamente şi şi-au lăsat în urmă casele, iar în multe cazuri şi părinţii sau prietenii. Avocaţi, bucătari, farmacişti sau mici antreprenori au intrat în România pe la Galaţi şi pleacă toţi spre ţări europene, cu excepţia profesorilor universitari de la Ismail care pot rămâne la Universitatea Dunărea de Jos.
”Suntem din Regiunea Odessa. Ne este foarte frică, e război şi în oraşul nostru, este mult zgomot, avem un copil mic. Ne-a fost frică să mai stăm acolo acum. Dacă avem posibilitatea vrem să plecăm în Bulgaria, dar acum vom sta puţin în România. Soţul meu e la muncă, nu are posibilitatea să părăseasacă Ucraina pentru că are 45 de ani şi în Ucraina bărbaţii care au între 18 şi 60 de ani nu pot părăsi ţara”, ne spune Tatiana.
Oamenii povestesc că în oraşe mai este foarte puţină mâncare în magazine sau chiar deloc şi că oraşenii fug la sate dacă nu au cum ieşi din ţară.
”Da, sunt îngrijorată pentru că am lăsat totul în urma noastră. Este îngrozitor, este război. Am lăsat totul în urmă, familia, casa, am luat câteva haine şi am plecat către Moldova şi acum către Polonia”, ne spune Alisa (foto ↑). Soţul ei, Vitalie. ne descrie coşmarul care l-a facut să fugă de acasă. ”Este război, se trage, au început la 5 dimineaţă. Ieri ne-am trezit şi ne-am pregătit să plecăm pentru că am înţeles că a început un război mare. Mergem în Polonia, avem acolo câţiva prieteni. Am luat doar hainele, soţia şi fiul în maşină, dar părinţii, fraţii, au rămas acolo pentru că nu au paşaport. Am pierdut totul acum”, spune şi Vitalie.
În acest moment, la Centrul pentru Refugiaţi din judeţul Galaţi au solicitat azil două persoane din Ucraina, o mamă şi copilul ei. Restul cetăţenilor ucraineni sunt aici în tranzit. Printre ei şi profesori universitari de la Ismail care au început să vină la Galaţi unde Universitatea Dunărea de Jos le oferă găzduire. Nu rămân însă toţi aici. Unii au rude în ţară şi vor sta la ele.
”Am plecat azi dimineaţă fiindcă e foarte groaznic să rămâi acolo. În oraş se aud exploziile. Nu departe de Ismail, pe Insula Şerpilor sunt de acuma decedaţi 14 ofiţeri şi 80 sunt luaţi prizonieri. Oamenii sunt chemaţi să se adăpostească care şi unde pot şi am luat decizia ca să venim încoace în România. Am închis casa, animalele de acum s-ar hrăni singure, am lăsat tot în mâna Domnului. E panică, foarte multă lume pleacă, cei care au posibilitatea. Cei din oraşe mari vin spre comunităţi, vin la sate, unde au copii sau bunici să se adăpostească. Speră să scape de bombardamente. În oraşele mari sunt atacurile. La vama ucraineană bărbaţilor nu le-au permis să iasă din ţară, doar celor în vârstă. Eu voi sta la fiica mea, la Braşov, dar cu mine este şi colega mea, doamna prorector, care va rămâne cred la Galaţi, la Universitate”, spunea Natalia Ursu, profesoară de limba română în Ismail.
Deja nu mai se mai găsesc alimente în multe magazine, iar acolo unde totuşi se mai găseşte hrană, este puţină.
”De când a început războiului oamenii sunt îngroziţi. Ne-am trezit ieri din cauza exploziilor şi am decis să plecăm din ţară pentru că vrem să trăim. Mergem în Bulgaria. Am avut doar 5 ore să strângem lucrurile. La 50 de km de oraşul meu natal sunt deja atacuri. Din cauza panicii, mâncarea şi combustibilul au fost cumpărate în cantităţi mari. De aceea, unii au rămas fără mâncare şi combustibil”, ne spune o altă refugiată.
