22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul, încotro?
Galaţiul, încotro?
Cei mai mulţi dintre parlamentari au făcut ce ştiu mai bine: au tras chiulul

După cum aţi putut afla încă de vineri din ediţia online a ziarului, la întâlnirea desfăşurată vineri la sediul Prefecturii Galaţi, organizată de filială locală a IMM-urilor condusă de Marian Filimon, au participat oameni de afaceri gălăţeni, şefi ai unor instituţii publice, primarul Dumitru Nicolae, prefectul Cosmin Păun şi preşedintele CJ, Eugen Chebac. Parlamentarii gălăţeni care au dat curs invitaţiei patronatului IMM-urilor de a participa la o dezbatere legată de situaţia Galaţiului şi de găsire a unor soluţii au fost puţini, fiind prezenţi doar doi parlamentari PNL, şi anume senatorul Paul Ichim şi deputatul Victor Paul Dobre, şi doi parlamentari PDL, adică senatorul Marius Necula şi deputatul Mircea Toader, în timp ce din partea social-democraţilor nu a fost nimeni. Discuţiile nu au avut decât arareori tentă politică, lucru de apreciat, iar acestea au fost acompaniate de corul huiduielilor şi strigătelor sindicaliştilor care protestau în faţa Prefecturii faţă de modificarea Codului Muncii. Trebuie spus că dialogul purtat între oamenii de afaceri, parlamentari şi autorităţile locale şi judeţene este o iniţiativă lăudabilă şi poate fi considerat un început dar întâlnirea va putea fi cu adevărat considerată un succes dacă propunerile oamenilor de afaceri vor găsi ecou în rândul celor responsabili şi se vor găsi şi soluţii de rezolvare a unor probleme ridicate de aceştia, care nu au fost nici puţine şi nici nesemnificative.

Pod, aeroprt, autostradă... vise...

Marian Filimon a făcut un rezumat al situaţiei Galaţiului din ultimii 2 ani iar tabloul este departe de a fi unul dătător de speranţă. Astfel, potrivit datelor prezentate de Marian Filimon, în ultimii 2 ani au dispărut 5.680 de agenţi economici şi 54.500 de locuri de muncă, producţia industrială s-a redus la jumătate, judeţul nostru ocupând locul 1 pe ţară la datoriile neachitate de persoanele fizice şi juridice şi ocupând ultimul loc în regiunea sud-est la cererile de finanţare şi creditare adresate instituţiilor financiar-bancare.
Principala doleanţă a oamenilor de afaceri a fost dezvoltarea unei infrastructuri care să lege oraşul de restul ţării, aceştia subliniind faptul că Galaţiul nu se regăseşte în nicio strategie aprobată la nivel central privind dezvoltarea infrastructurii rutiere necesare racordării la culoarele europene.
„În lipsa existenţei podului peste Dunăre cât şi a aeroportului destinat măcar traficului mic, pentru chartere, considerăm vitală realizarea conectării rutiere pe 3 sau 4 benzi, folosind una din variantele Galaţi-Brăila- Buzău sau Galaţi-Brăila-Drajna. Solicităm de asemenea urgentarea finalizării lucrărilor de amenajere a Parcului Industrial Galaţi, care la 7 ani de la începerea lucrărilor nu prezintă niciun fel de identitate. Socotim că este necesară înfiinţarea la nivelul judeţului a unui organism nou, numit Consiliul Economic, care să elaboreze şi să propună strategii în domeniu şi să recomande autorităţilor locale adoptarea unor măsuri care să ducă la stimularea şi crearea unui mediu de afaceri benefic”, a spus Marian Filimon.

Probleme oamenilor de afaceri nu sunt puţine deloc

Directorul general al Menarom, Vergiliu Vals, a afirmat că, din păcate, la noi liceul este doar o fabrică de scos diplome, acesta reclamând faptul că nu a putut găsi persoane calificate în anumite meserii, cum ar fi aceea de sudor, şi că nu există o corelaţie între meseriile care sunt cerute pe piaţa muncii şi calificările cu care se aleg absolvenţii de liceu. Vergiliu Vals a mai ridicat şi problema legată de procedurile, care durează foarte mult, în ceea ce priveşte rambursarea TVA , lucru care reprezintă o piedică în activitatea agenţilor economici.
Mihai Þimpău, reprezentantul firmei Avans Ucrom, a spus că ar trebui găsite solutii în primul rând pentru sprijinirea activităţii actualelor societăţi. Acesta a solicitat ca autorităţile locale să impună o valoare diferită a chiriei pe care o percep, şi care să ţină cont de profilul de activite al societăţii şi de numărul de angajaţi. Reprezentantul Navrom SA, Costel Hârţan, a ridicat problema fiscalităţii mari comparativ cu cea practicată de exemplu în ţările vecine, subliniind că îmbunătăţirea mediului de afaceri este strict legată de fiscalitate. Micu Vasilica, reprezentatul firmei Andirivac, a ridicat problema procedurilor greoaie de absorbţie a fondurilor europene, reclamând faptul că regulile jocului se schimbă chiar în perioada derulării proiectului, un lucru care nu este normal.

Ce răspunsuri au primit oamenii de afaceri gălăţeni

Evident că oamenilor de afaceri li s-a promis că se va face tot posibilul ca problemele ridicate de ei să fie rezolvate.
Senatorul PDL Marius Necula a explicat că el contunuă să se lupte pentru proiectul autostrăzii care să lege Galaţiului de Drajna, explicând care este stadiul demersurilor făcute în acest sens.
Senatorul PNL Paul Ichim a  spus că în Parlament a ajuns un proiect privind Legea uceniciei, care va reglementa problema calificării pe piaţa muncii.
Deputatul PNL Victor Paul Dobre a spus că, ascultând radiografia făcută de Marian Filimon, nu îşi mai menţine afirmaţia că Galaţiul se află pe marginea prăpastiei, spunând că este mai rău de atât, şi anume că Galaţiul s-a prăbuşit.
Primarul Dumitru Nicolae a spus că nu este de acord cu tabloul prezentat de Marian Filimon şi că situaţia  nu este chiar atât de rea, aşa cum a fost prezentată de şeful IMM-urilor, că autorităţile locale vor face tot posibilul să îi ajute pe oamenii de afaceri, dar a ţinut să precizeze că bugetul pe anul acesta este mai mic decât cel de anul anterior.
Preşedintele CJ, Eugen Chebac, a ţinut să sublinieze faptul că procedurile de absorbţie a fondurilor europene nu sunt tocmai uşoare şi a salutat intenţia de a fi înfiinţat un consiliu economic.
Deputatul PDL Mircea Toader a afirmat că în curând Executivul va emite un act normativ care să vină în sprijinul oamenilor de afaceri care se confruntă cu greutăţi, fiind practic vorba de posibilitatea reeşalonării pe o perioadă de 5 ani a datoriilor către bugetul statului, dobânda percepută fiind foarte mică. „Galaţiul a fost uitat în acel plan european de transport făcut în 2002-2003 iar din acest motiv este greu acum să iei fonduri europene pentru dezvoltarea infrastructurii în acest domeniu. Singura şansă de dezvoltare a Galaţiului este Strategia Dunării şi sunt disponibile fonduri europene pentru aceasta”, a mai spus Mircea Toader.


Articole înrudite