23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţiul, cel mai tare în afaceri! E locul 1 în regiune
Galaţiul, cel mai tare în afaceri! E locul 1 în regiune

Cele mai mari 60 de companii din regiunea Sud-Est (primele 10 companii din judeţele Constanţa, Brăila, Buzău, Galaţi, Tulcea şi Vrancea) au generat o cifră de afaceri de 28 miliarde de lei în 2022, în creştere cu 32% faţă de anul 2021, când au înregistrat 21,2 miliarde de lei (grafic jos ). În prezent, 324 de companii antreprenoriale din regiunea Sud-Est au activităţi de export şi 211 de firme au o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro, potrivit studiului ScaleOut 4X10, realizat de Fundaţia Romanian Business Leaders (RBL) şi ING Bank România.

Sursa citată arată că judeţul Galaţi se situează pe primul loc în ceea ce priveşte cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale, cu 8,75 miliarde de lei în 2022. În judeţul Galaţi se regăsesc cele mai multe companii antreprenoriale cu cifra de afaceri peste 10 milioane de euro, mai exact 61, dar şi cele mai multe firme care au activităţi de export, respectiv 87. În ceea ce priveşte majorarea cifrei de afaceri pentru cele mai mari 10 companii antreprenoriale, judeţul Brăila a înregistrat cea mai vizibilă creştere - de 87,7%, de la 1,69 miliarde de lei în 2021 la 3,18 miliarde de lei în 2022.

Astfel:

Judeţul Constanţa: Cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale din judeţul Constanţa a crescut cu 50%, de la 3,5 miliarde de lei în 2021 la 5,25 miliarde de lei în anul 2022. Industria maritimă, transporturile şi agricultura sunt domeniile în care activează cele mai mari companii antreprenoriale din judeţul Constanţa. În total, 55 de companii antreprenoriale din judeţul Constanţa au înregistrat o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro, potrivit studiului ScaleOut.

Judeţul Galaţi: Cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale din judeţul Galaţi a crescut cu 17,4%, de la 7,45 miliarde de lei în 2021 la 8,75 miliarde de lei în 2022. Retailul de bricolaj, producţia de ţevi şi profiluri de oţel, precum şi construcţiile reprezintă domeniile din care provin cele mai mari companii antreprenoriale din judeţul Galaţi. În prezent, 61 de firme fondate de antreprenori au o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro.

Judeţul Tulcea: Cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale din judeţul Tulcea a crescut cu 18,5%, de la 2,7 miliarde de lei în 2021 la 3,2 miliarde de lei în 2022. Tradingul de cereale, industria farmaceutică şi construcţiile reprezintă domeniile din care provin cele mai mari companii antreprenoriale din judeţul Tulcea, potrivit analizei ScaleOut. În prezent, 29 de companii înfiinţate de antreprenori au o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro.

Judeţul Brăila: Cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale din judeţul Brăila a crescut cu 87,7%, de la 1,69 miliarde de lei în 2021 la 3,18 miliarde de lei în 2022. Trading-ul de cereale şi inputuri agricole, industria alimentară şi afacerile din domeniul portuar domină ierarhia celor mai mari companii antreprenoriale din judeţul Brăila. În total, 34 de companii antreprenoriale din judeţul Brăila au venituri anuale de peste 10 milioane de euro.

Judeţul Vrancea: Cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale din judeţul Vrancea a crescut cu 29%, de la 1,9 miliarde de lei înregistrată în 2021 la 2,4 miliarde de lei în 2022. Retailul, industria textila şi domeniul alimentar sunt industriile în care activează cele mai mari companii antreprenoriale din judeţul Vrancea. 28 de companii create de antreprenori locali au o cifră de afaceri de cel puţin 10 milioane de euro, potrivit analizei ScaleOut.

Judeţul Buzău: Cifra de afaceri totală a celor mai mari 10 companii antreprenoriale de tip scaleup din judeţul Buzău a crescut cu 30,4%, de la 3,9 miliarde de lei în 2021 la 5,1 miliarde de lei în 2022. Domeniul energiei, domeniul agro-alimentar şi construcţiile sunt industriile în care activează cele mai mari companii antreprenoriale din judeţul Buzău. În total, 41 de firme fondate de antreprenori au o cifră de afaceri de peste 10 milioane de euro.

Studiul ScaleOut 4X10 îşi propune să identifice cele mai mari companii antreprenoriale din regiunea Sud-Est, evoluţia firmelor antreprenoriale, numărul de companii exportatoare şi cele mai importante domenii în care se înregistrează creşteri la nivel local şi naţional. Analiza a luat în calcul firmele din regiunea Sud-Est cu capital românesc cu o cifră de afaceri totală de cel puţin 2 milioane de euro. Antreprenorii din Regiunea Sud-Est sunt invitaţi, pe 10 octombrie, la Constanţa, pentru a se înscrie în programul ScaleOut 4X10 (mai multe detalii aici!).

  • Galerie Foto:

Articole înrudite