22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Galaţi: Val de viroze la copii începând din minivacanţa de 1 Decembrie
Galaţi: Val de viroze la copii începând din minivacanţa de 1 Decembrie

Încă de la începutul lunii, numărul micuţilor pacienţi care au ajuns la Spitalul pentru Copii Galaţi cu viroze sau complicaţii ale acestora a crescut foarte mult.

Nu toţi au nevoie de internare, unii dintre ei sunt doar consultaţi şi merg acasă cu reţete, în timp ce, acum, deja unii au trecut de faza mai grea a bolii şi vin din nou la control. "Sunt foarte multe viroze, în această perioadă a crescut numărul de prezentări cu aproximativ 40 la sută faţă de luna trecută, patologia predominantă fiind respiratorie. În aceste zile libere am avut peste 650 de copii prezenţi în unitatea noastră, sunt timpi mari de aşteptare, spitalul este plin, este la capacitate maximă, colegii noştri din spital lucrează 24 din 24 de ore pentru a ne ajuta, să facă locuri libere pentru noi internări, aşa că avem paturi libere, avem grijă de toţi pacienţii", a precizat dr. Roxana Bogdan Goroftei, şef UPU Spitalul pentru Copii Galaţi.

! La ultima raportare privind situaţia epidemiologică făcută de către DSP Galaţi, peste 3.500 de gălăţeni aveau viroze, dintre care cele mai multe cazuri, peste 1.500, se înregistrau la categoria de vârstă 5-14 ani.


Articole înrudite