Luni, 10 aprilie 2023, 51 de agenţi de poliţie, absolvenţi ai Şcolilor de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina şi "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca s-au prezentat la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi în vederea parcurgerii procedurii de repartizare pe funcţii în ordinea mediilor de absolvire.
Nouă promoţie de poliţişti a fost repartizată structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, rutieră şi criminalistică. 47 dintre aceştia îşi vor desfăşura activitatea în cadrul I.P.J. Galaţi, atât în mediul urban, cât şi în cel rural, iar 4 în cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Galaţi.
Absolvenţii vor beneficia de sprijinul colegilor cu experienţă, până la împlinirea perioadei de tutelă şi se vor implica în rezolvarea problemelor comunităţii în mijlocul căreia îşi vor desfăşura activitatea.
Comanda şi colectivul I.P.J. Galaţi le-au urat noilor colegi "Bun venit şi mult succes în carieră!".