De astăzi, şi la Galaţi, s-a dat startul la campania de vaccinare a copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani. Prima persoană din această categorie de vârstă, o adolescentă de 15 ani din Galaţi, s-a vaccinat la Centrul de Vaccinare Sala Sporturilor. Adolescenta a venit însoţită de tatăl ei. Ea era singura din familie rămasă nevaccinată. „Noi am dorit să o vaccinăm pe fată pentru că toată familia este vaccinată şi rămăsese doar ea nevaccinată. A fost şi intenţia ei să se vaccineze, dar şi a noastră, în primul rând, pentru că asta este, cred eu, singura cale de a ajunge din nou la normalitate. Fiica mea nu s-a temut să se vaccineze pentru că deja a văzut la noi şi la fratele ei că ne-am vaccinat şi că nu am avut niciun efect advers. Dimpotrivă, vaccinul e gratuit, e sigur şi sfătuiesc pe toată lumea să se vaccineze pentru a ne reîntoarce la normal, fără mască şi fără alte restricţii. Mesajul meu pentru părinţi este să-şi aducă copiii la vaccinat, deoarece vaccinurile sunt sigure, şi acesta, şi cele făcute anterior, de când sunt copiii mici“, a explicat Florin Staicu, tatăl adolescenţei vaccinate.
Tot la acest centru mai fuseseră programaţi şi alţi copii din aceeaşi categorie de vârstă, care urmau să ajungă după-amiază alături de părinţi. „Noi am început vaccinările astăzi pentru minorii între 12 şi 15 ani. Mai avem deja programări astăzi, din ce am văzut pe listă, mai sunt trei minori pe care îi aşteptăm să vină însoţiţi de părinţi. Asistentele sunt foarte bine pregătite, nu am avut niciodată probleme de genul lipotimii, leşinuri sau fobii de ace în centrul nostru. Este un mediu prietenos, iar pentru copii nu văd de ce nu ar veni la vaccin, deoarece aceasta este cea mai bună metodă de protecţie împotriva acestui virus şi sperăm, cât mai repede, să scăpăm de el. Zilele trecute, au mai venit părinţi care au întrebat când îşi vor putea vaccina copiii, iar de azi pot veni, oficial, să îi vaccineze. Pot face o programare în platformă, pe contul părinţilor, sau pot veni pur şi simplu însoţiţi de un tutore legal cu buletinul şi se pot vaccina“, a precizat dr. Alexandra Bejan, medic coordonator Centrul de Vaccinare Sala Sporturilor.
În judeţul Galaţi, centrele de vaccinare sunt pregătite pentru imunizarea noii categorii, copii de la 12 la 15 ani. A fost şi un caz în care s-a furat startul. „Pot să vă spun că ieri au fost deja doi părinţi care s-au grăbit un pic şi şi-au dus la centrul drive-through copiii de 12 ani să fie vaccinaţi, însă cei doi minori vor primi abia astăzi adeverinţa de vaccinare, pentru că abia de astăzi se poate face oficial această vaccinare“, a precizat Teodora Diaconiţa, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Galaţi. Vaccinul folosit pentru imunizarea copiilor este Pfizer-BioNTech.