Primele două autobuze electrice din cele 42 de astfel de mijloace de transport cumpărate de către municipalitate cu fonduri prin PNRR au sosit miercuri, 04 decembrie 2024, la Galaţi. Este vorba despre un autobuz de 12 metri şi unul de 10 metri.
Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi: „Este o premieră pentru oraşul nostru. Gălăţenii merită tot ce este mai bun şi din primul moment am spus că aducem în oraş doar mijloace de transport noi şi moderne. Vorbim acum de primele două autobuze electrice cu toate dotările la standarde moderne. În curând vor veni şi celelalte 40. Un oraş modern are un transport modern, civilizat, prietenos cu mediul”.
Primăria a achiziţionat, cu fonduri prin PNRR, 42 de autobuze electrice în cadrul a două contracte (primul pentru 20 de autobuze de 12 metri şi cel de-al doilea pentru 22 de autobuze de 10 metri). Acestea sunt livrate de către SOLARIS BUS & COACH Sp.z.o.o.
Primul contract presupune 20 autobuze electrice în lungime de 12 metri, 4 staţii de încărcare rapidă şi 8 staţii de încărcare lentă, în valoare de 10,94 milioane de euro. Autobuzele sunt marca Solaris tip Urbino 12 electric, cu o capacitate de 74 de pasageri. Încărcarea rapidă a autobuzelor electrice se va realiza prin intermediul unui pantograf tip inversat, montat pe staţia de încărcare rapidă şi prin intermediul prizei tip Combo 2. Autobuzele sunt echipate cu un sistem de monitorizare cu trei camere interioare şi patru exterioare şi sunt dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Pe partea stângă a autobuzului există o secţiune pentru scaunul cu rotile, cu centură de siguranţă montată pe peretele lateral. De asemenea, sunt dotate cu echipamente suplimentare dintre care menţionăm: instalaţii de climatizare, sistem de numărare a pasagerilor, router LTE/WiFi, priză de tip NATO pentru încărcarea bateriilor cu voltaj redus. Întregul lot de 20 autobuze va fi livrat până în vara anului viitor. Autobuzele achiziţionate vor circula pe traseele 9 şi 11.
Al doilea contract presupune 22 autobuze electrice în lungime de 10 metri, 2 staţii de încărcare rapidă şi 7 staţii de încărcare lentă în valoare de 12,75 milioane euro. Autobuzele sunt marca Solaris tip Urbino E9 electric, cu o capacitate de 59 de pasageri. Încărcarea rapidă a autobuzelor electrice se va realiza prin intermediul unui pantograf tip inversat, montat pe staţia de încărcare rapidă şi prin intermediul prizei tip Combo 2. Autobuzele sunt echipate cu un sistem de monitorizare cu trei camere interioare şi patru exterioare şi sunt dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. Pe partea stângă a autobuzului există o secţiune pentru scaunul cu rotile, cu centură de siguranţă montată pe peretele lateral. De asemenea, sunt dotate cu echipamente suplimentare dintre care menţionăm: instalaţii de climatizare, sistem de numărare a pasagerilor, router LTE/WiFi, priză de tip NATO pentru încărcarea bateriilor cu voltaj redus. Până în primăvara anului viitor, va fi livrat întregul lot de 22 autobuze. Autobuzele achiziţionate vor circula pe traseele 20 şi 28.
Tot astăzi a sosit şi cel de-al doilea tramvai nou din lotul celor 10 achiziţionate tot cu fonduri prin PNRR. Este vorba despre tramvaie noi, cu toate dotările moderne, produse în România, în fabrica de la Arad, ASTRA VAGOANE CALATORI SA Arad. Contractul pentru cele 10 tramvaie de 18 metri lungime are o valoare totală de 95,2 milioane lei, transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galaţi.
Galerie de imagini, mai jos! ↓