26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Nava fluvială „Prinţ Constantin”, de la navă de lux, la epavă scoasă la licitaţie de AFDJ Galaţi
FOTO: Nava fluvială „Prinţ Constantin”, de la navă de lux, la epavă scoasă la licitaţie de AFDJ Galaţi

Nava „Prinţ Constantin” a fost, timp de câţiva ani, cea mai luxoasă navă fluvială de pasageri din România şi era folosită pentru curse şi recepţii private pe Dunăre, în zona Călăraşi. În prezent a ajuns o epavă ce urmează a fi vândută la un preţ modic.
Nava fluvială pentru pasageri „Prinţ Constantin”, deţinută de o firmă din Bucureşti, este scoasă la licitaţie în urma unei executări silite, procedură de executare ce a fost iniţiată de Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi, pe baza unui titlu executoriu emis de Autoritatea Navală Română.
Organizarea licitaţiei publice pentru vânzarea navei „Prinţ Constantin” a fost anunţată de un executor judecătoresc din Constanţa. Nava a fost construită în 1990, sub pavilion român şi înscrisă în Registrul Matricol al Navelor de Categoria I, gestionat de Căpitănia Portului Giurgiu.
Executarea silită se realizează la cererea Regiei Autonome Administraţia Fluvială a Dunării de Jos din Galaţi, pe baza titlului executoriu reprezentat de Actul de Confirmare nr. 15767/23.02.2022, emis de Autoritatea Navală Română - Căpitănia Portului Sulina.
Preţul de pornire al licitaţiei este de 65.850 de lei, fără TVA, conform evaluării efectuate de un expert tehnic din Galaţi.
Nava este deţinută de Ana Danubius Agency SRL, înfiinţată în anul 1996, cu sediul în Bucureşti, iar obiectul de activitate al firmei este transportul de pasageri pe căi navigabile interioare. Asociaţi sunt Maius Bogdan Muca (20%), Ionuţ Răzvan Muca (30%) şi SIS Studio ICI SRL (50%). SIS Studio ICI SRL este radiată, ultimul său asociat fiind Irinel Caius Iliescu.
Nava a fost devastată, geamurile au fost sparte cu pietre. Problemele au apărut, încă din 2012, după cum a declarat Caius Iliescu pentru Antena 3, în momentul în care a dorit să spargă monopolul Navrom în Delta Dunării şi să fie o concurenţă pentru transportul regulat de mărfuri şi călători pe ruta Tulcea-Sulina.
Caius Iliescu a firmat că i-au fost refuzate cererile de avizare şi autorizare pentru a efectua transport fluvial, depuse atât la Căpitănia Sulina, cât şi la Primăria Sulina, administratorul portului. Nava a fost trasă la Dana 1 a portului Sulina, până la eliberarea avizelor, însă acestea nu au fost emise niciodată.
Reprezentanţii Căpităniei Tulcea au declarat, pentru Antena 3, că au încercat în nenumărate rânduri să ia legătura cu proprietarul navei, care le-ar fi refuzat corespondenţa. Pe de altă parte, reprezentanţii Primăriei Sulina spun că proprietarul a acumulat datorii la administraţia portuară, iar nava a fost mutată în 2017, în baza unei sentinţe judecătoreşti. Pentru că nu avea pază, pasagerul a fost distrus în totalitate, de persoane necunoscute. FOTO, mai jos!

  • Galerie Foto:

Articole înrudite