29 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: La Galaţi continuă pelerinajul la sfintele moaşte
FOTO: La Galaţi continuă pelerinajul la sfintele moaşte

În aceste zile, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotirorul spirtual al municipiului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, continuă la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi pelerinajul credincioşilor la sfintele moaşte.
În baldachinul special amenajat în proximitatea Catedralei arhiepiscopale, alături de moaştele Sfinţilor Tămăduitori Pantelimon, Efrem cel Nou, Nectarie de Eghina şi Luca al Crimeei au fost aşezate spre închinare şi moaştele Sfântului Apostol Andrei şi cele ale Sfântului Ierarh Nicolae, din patrimoniul sacru al Reşedinţei arhiepiscopale.
Pentru miile de credincioşi care se închină în aceste zile, cu multă credinţă şi evlavie şi sărută cu pioşenie sfintele odoare, reprezintă uşurare de poverile grijilor apăsătoare în aceste vremuri dificile, dar şi izvor de pace, bucurie şi lumină în urcuşul duhovnices al fiecărui rugător.
Un semn al binecuvântării, al speranţei şi al biruinţei asupra grelelor încercări provocate de inundaţiile devastatoare din luna septembrie, a fost joi, 28 noiembrie 2024, şi prezenţa la sfintele moaşte a peste 600 de pelerini din zona afectată de revărsarea apelor.
Însoţiţi de preoţii din comunităţile parohiale, sinistraţii au venit cu mare dragoste la sfinţii bineplăcuţi lui Dumnezeu pentru a se ruga şi a-şi obloji rănile sufleteşti şi trupeşti provocate de inundaţii.
După ce s-au închinat la sfintele moaşte, ca semn al participării la această călătorie duhovnicească, sinistraţii au avut bucuria de a se întâlni cu chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. Ierarhul le-a adresat cuvânt de binecuvânare şi le-a oferit în dar icoane, cărţi de rugăciune, obiecte de colportaj bisericesc şi produse de patiserie.
În Catedrala arhiepiscopală, cei salvaţi de furia apelor s-au întânit şi cu pompierii salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, cărora le-au mulţumit pentru ajutorul promp şi eficient acordat în momentele de suferinţă.
De asemenea, după un program prestabilit, prin implicarea Sectorul social-filantropic al Centrului eparhial şi cu sprijinul parohiilor din municipiul Galaţi, toţi pelerinii au fost miruiţi şi au primit iconiţe, ceai şi cornuri.
La această acţiune şi-au oferit ajutorul voluntarii de la parohiile gălăţene, precum şi tinerii de la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” şi studenţii teologi gălăţeni.
Sfintele moaşte vor rămâne la închinare până pe 30 noiembrie, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Galerie de imagini, mai jos!

Programul complet al manifestărilor spirituale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos în 2024 cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi, este disponibil în articolul "Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei 2024, la Galaţi! Credincioşii sunt aşteptaţi 4 zile să se închine la Sfintele Moaşte (PROGRAM)"!


Articole înrudite