22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
FOTO: Accident mortal la Cosmești. Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața
FOTO: Accident mortal la Cosmești. Un tânăr de 26 de ani și-a pierdut viața

Tragedie în județul Galați, în această dimineață!

Astfel, potrivit IPJ Galați, "la data de 16 septembrie 2023, în jurul orei 06:15, pe DE 581, în afara localității Cosmești, din județul Galați, la km 8 + 50 de metri, a avut loc un accident rutier grav soldat cu decesul unei persoane.

Din verificările preliminare efectuate la fața locului de către polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați – Biroul Drumuri Naționale și Europene, s-a stabilit faptul că un tânăr, cu vârsta de 26 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un autotren (tir), prevăzut cu semiremorcă, înmatriculat în Republica Moldova și încărcat cu șampanie, pe DE 581, dinspre localitatea Cosmești către localitatea Tișița, într-o curbă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza de deplasare, astfel că a pătruns pe sensul opus de mers și s-a răsturnat pe partea stângă intrând în coliziunea frontală cu o autoutilitară care era condusă regulamentar, din sens invers, de un femeie, cu vârsta de 50 de ani, domiciliată în orașul Târgu Frumos, din județul Iași.

În urma impactului, conducătorul tirului a decedat, iar conducătoarea autoutilitarei a fost rănită ușor și a fost preluată și transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

La testarea alcoolscop a conducătoarei auto rezultatul a fost negativ, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând ca în cursul cercetărilor să se stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest tragic eveniment rutier".

! Traficul rutier a fost blocat circa 1 oră pe ambele sensuri de mers, iar apoi s-a circulat alternativ pe o singură bandă de mers până la degajarea completă a carosabilului.

GALERIE FOTO, MAI JOS!


Articole înrudite