23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Familia Oţelul alături de Dorinel Munteanu
Familia Oţelul alături de Dorinel Munteanu

Situaţia continuă să fie tensionată la Oţelul. După evenimentele de săptămâna trecută, managerul tehnic Dorinel Muntenu a cedat şi are probleme serioase de sănătate după o răceală dusă pe picioare, fiind internat de urgenţă în spital. Oţelul pregăteşte meciul de sâmbătă, 24 februarie, de la Ovidiu cu campioana Farul Constanţa din cea de-a 27-a etapă a Superligii. Antrenamentele din această perioadă vor fi conduse de secunzii Laurenţiu Iorga şi Sorin Haraga.

„Dragi suporteri, parteneri şi membri ai familiei Oţelul Galaţi,

Regret că trebuie să vă informăm despre situaţia dificilă prin care trece managerul tehnic al echipei noastre, Dorinel Munteanu. În aceste momente, Dorinel se confruntă cu serioase probleme de sănătate, care necesită atenţie şi îngrijire medicală de specialitate, lucru ce îl împiedică în acest moment să fie alături de staff şi echipă.
Vreau să transmit întreaga mea susţinere şi solidaritate către Dorinel şi familia sa în această perioadă dificilă. Dorinel a fost şi este o parte integrantă a succesului şi istoriei clubului nostru, dedicându-se cu pasiune şi profesionalism misiunii sale.
Este mai important ca niciodată să ne unim forţele şi să demonstrăm unitatea care defineşte spiritul Oţelul Galaţi. Fac un apel public către toţi suporterii noştri, parteneri şi, în special, membrii asociaţi cotizanţi să fie alături de club pentru a traversa împreună aceste momente. Suntem la un moment crucial al sezonului, atât din punct de vedere sportiv, cât şi administrativ, cu procesul de finanţare şi licenţiere în plină desfăşurare. Unitatea şi suportul vostru sunt esenţiale pentru a ne asigura că putem continua să luptăm pentru obiectivele noastre. Este esenţial ca toţi factorii de decizie să păstreze unitatea şi coerenţa în luarea deciziilor, pentru a asigura stabilitatea şi continuitatea clubului. Fiecare decizie luată în această perioadă trebuie să fie ghidată de interesul comun şi de viziunea pe termen lung a SC Oţelul Galaţi.
Vă mulţumim pentru înţelegere şi pentru suportul vostru necondiţionat. Vom face tot posibilul să vă ţinem la curent cu evoluţia situaţiei. Împreună suntem mai puternici şi împreună vom depăşi toate provocările”, se precizează în declaraţia de presă semnată de Cristian Munteanu, Manager General SC Oţelul Galaţi.


Articole înrudite