Şoc în lumea interlopă gălăţeană, noaptea trecută, după ce la Spitalul de Urgenţă a murit Marcel Nicolau, zis Chiaburu, de 48 de ani. „Victima a fost adusă de o maşină privată, avea multiple plăgi înjunghiate, dar mai ales în zona toracică. S-au făcut toate eforturile posibile, dar a decedat”, a precizat dr. Angel Trifan, şef UPU-SMURD, Spitalul de Urgenţă Galaţi. La Spitalul de Urgenţă a mai ajuns şi unul dintre autori, Valeriu Stănescu, de 20 de ani, care avea plăgi la degetele uneia dintre mâini.
Firul anchetei
Anchetatorul a prezentat şi faptele petrecute marţi seara în Restaurantul Chinezesc din centrul Galaţiului, unde a avut loc răfuiala soldată cu decesul lui Nicolau Maricel, zis Chiaburu. Cei doi autori - Stănescu Aurelian Gigi, zis Maşo, de 21 ani, şi Stănescu Valeriu, zis Biba, tot de 21 ani, ambii din Galaţi şi fără antecedente penale - aflaţi în apropierea restaurantului, au primit un telefon prin care au fost anunţaţi că Nicolau Maricel a incendiat în anul 2006 autoturismul tatălui primului dintre tineri, adică al lui Wilson Stănescu, frate cu şeful clanului.
„Cei doi au intrat în restaurant, iar Stănescu Aurelian Gigi i-a reproşat lui Chiaburu incendierea autoturismului, după care l-a lovit în cap, întâi cu o sticlă şi apoi cu un scaun. După ce a primit prima lovitură, victima a scos un cuţit cu care i-a secţionat falangele de la două degete ale mâinii stângi lui Stănescu Valeriu. Acesta a scos la rândul lui un cuţit şi i-a aplicat victimei trei lovituri în zona hemitoracelui şi antebraţului drept”, a precizat cms. şef Ştefan Căpătan, IPJ Galaţi.
Chiaburu a murit pe masa de operaţie, în urma traumatismelor cranio-cerebrale şi a hemoragiei meningo-cerebrale. Agresorii s-au prezentat la Secţia 4 Poliţie, iar cel rănit a fost transportat de poliţişti la spital, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Cei doi tineri şi-au recunoscut faptele.
„În baza probelor administate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus reţinerea lor pe timp de 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de omor, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Galaţi cu propunerea de arestare preventivă”, a precizat Alfredo Simionescu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Marcel Chiaburu avea la activ patru condamnări pentru fals şi uz de fals, port ilegal de cuţit, înşelăciune şi trafic de persoane.
Rudele victimei sunt şocate
„Nu merita să moară aşa, să îl omoare băieţii ăia, că el a fost om la viaţa lui”, spuneau cei strânşi la Morgă pentru a duce pe ultimul drum cadavrul lui Chiaburu. „Nu ştiu ce au avut cu el, dar nu trebuia să îl omoare aşa. Eu lucrez în străinătate. Acum am aflat", spunea unul dintre verii lui Chiaburu.
Cadavrul a fost luat de la Morga Spitalului de Urgenţă Galaţi cu o limuzină şi dus la domiciliul acestuia, la parterul unui bloc din Micro 17. De dimineaţă, sora lui Chiaburu a ajuns la Secţia de Diabet din spital deoarece ameţise şi era să leşine de supărare.
„Carieră”
Marcel Nicolau, zis Chiaburu, şi-a început „cariera” ca şi cămatar, dar nu a fost prins niciodată. Abia când a intrat în afaceri cu trafic de fete împreună cu rude din Brăila a avut probleme cu legea. În 2002, chiar în restaurantul în care şi-a găsit moartea, a fost atacat de partenerii de afaceri din Brăila. Deşi poliţiştii au probe cum că de fapt scandalul soldat cu o crimă a început de la o incendierea unei maşini în trecut, se spune că între clanul Grafian şi cei care l-au omorât fuseseră mai demult neînţelegeri legate de banii din „afacerile” cu fete.
Poliţiştii infirmă că e vorba de clanuri mafiote
„Noi vorbim de infracţiunile de care era cercetat, adică trafic de persoane, nu de aderare la un grup sau constituire de grup infracţional. El a fost cercetat ca şi persoană. Fraţii lui, iarăşi, au fost cercetaţi, fiecare, ca şi traficanţi. Ei nu au fost cercetaţi ca un grup. La fel şi clanul Grafian, cum îi spuneţi dumneavoastră: cei doi autori au 21 de ani, au caziere curate, nu au fost cercetaţi, nu au dosare penale că ar aparţine unui clan, sau grup infracţional”, a precizat scms. Dănuţ Lefter, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi.
„Nu am vrut să lovim”
Valeriu şi Aurelian Stănescu au fost prezentaţi instanţei pentru a primi mandate de arestare preventivă pentru omor calificat. „Nu am vrut să lovim”, spuneau cei doi în timp ce erau duşi la instanţă.
Ultima oră
Deşi cei doi Stănescu au spus că nu au vrut să-l lovească de moarte pe Chiaburul, instanţa nu a fost impresionată. „Cei doi suspecţi au primit mandat de arestare pentru 29 de zile, fiind acuzaţi de omor calificat”, a precizat Florin Meleacă, de la Tribunalul Galaţi.