Pentru realizarea unor economii la bugetul propriu, SC Transurb SA a decis ca în acest an să nu mai acorde gratuitate pe o linie de transport în comun elevilor şi studenţilor pe perioada vacanţei de vară. Astfel, elevii şi studenţii care beneficiază în timpul anului de facilităţi la plata abonamentului Transurb vor fi nevoiţi să plătească biletul de autobuz dacă vor dori să călătorească în lunile iulie şi august. Decizia a fost luată din cauza valorii mari a sumei de bani alocate facilităţilor pe mijloacele de transport în comun diverselor categorii – pensionari, şomeri, elevi, studenţi, pensionari pe caz de invaliditate, veterani etc. – raportat la sumele alocate de la bugetul local pentru funcţionarea Transurb, a explicat, recent, directoarea societăţii, Genia Totolici: „După cum se ştie, în 2015 au fost aprobate, prin hotărâre de Consiliu Local, facilităţi pentru diverse categorii – pensionari, elevi, studenţi, someri etc. Valorile înregistrate au arătat că avem foarte mulţi pensionari care beneficiază de aceste facilităţi – anul trecut s-au prezentat 42.000 de de pensionari, iar dovada că sunt mulţi se vede deja din cozile la punctele noastre, de unde pensionarii îşi ridică abonamentele pe luna februarie. La aceştia se adaugă, lunar, circa 15.000 de elevi şi studenţi care beneficiază de facilităţi. Adunat, valorile acordate la facilităţi se ridică la circa 27 milioane de lei, ceea ce nu ne acoperă nici subvenţia acordată anul trecut de CL. De aceea s-a considerat ca pe lunile de vară să nu se mai dea facilităţi elevilor şi studenţilor pe lunile iulie şi august, pentru a scădea ca şi compensaţie”.
Reamintim că pe 28 ianuarie CL Galaţi a adoptat facilităţile acordate anumitor categorii sociale, după cum urmează: “abonament gratuit pe o linie pentru pensionari; abonament gratuit pe o linie pentru persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, precum şi pentru pensionarii de invaliditate care nu beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi de HCL nr.126/2007 privind aprobarea modalităţii de acordare a gratuităţii precum şi cuantumul acesteia pe mijloacele de transport în comun pentru persoanele cu handicap accentuat şi grav, însoţitorii, asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti ai acestora; abonament gratuit pe o linie pentru elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat din municipiul Galaţi, valabil exclusiv pe perioada vacanţei de vară (lunile iulie şi august), precum şi pentru persoanele beneficiare de indemnizaţie de şomaj”. Cum facilităţile intră în vigoare de la 1 februarie, prin oraş deja pensionarii pot fi văzuţi aşteptând la coadă, la gheretele Transurb, pentru a primi abonamentele gratuite.
Un buget suficient pentru unicul transportator din oraş?
Aleşii locali au aprobat şi bugetul de venituri şi cheltuieli al Transurb pe 2016, buget cifrat la 42,804 milioane de lei (încasări estimate a se realiza în 2016) şi 42,260 de milioane de lei (cheltuieli). Conform raportului de specialitate, Transurb ar urma să aibă, la finele anului 2016, un profit de 544.000 de lei, din care aproape toată suma (434.000 de lei) va fi direcţionată pentru acoperirea pierderilor contabile din anii precedenţi.
Întrebată dacă bugetul Transurb a fost gândit în condiţiile în care, teoretic, din 9 mai, societatea locală va fi unicul transportator de persoane din municipiu (căci contractele operatorilor privaţi expiră şi municipalitatea a anunţat că nu le va mai prelungi), directoarea Genica Totolici a răspuns: „Bugetul pe 2016 a fost făcut fără a previziona ce se întâmplă din luna mai 2016, avem doar un buget previzionat în baza realizărilor din 2015”.
Cât priveşte capacitatea de a asigura, cu mijloacele de transport proprii, transportul tuturor gălăţenilor (fără maxi-taxi), directoarea Genica Totolici a anunţat că „pe 2016, conform strategiei de modernizare a transportului urban, sunt planificate mai multe achiziţii: 14 troleibuze pentru care urmează să fie deschisă licitaţia, 40 de autobuze noi – o investiţie a primăriei despre care nu ştiu în ce stadiu se află - şi achiziţia altor 40 de autobuze second-hand, din fondurile proprii, atât ne-am putut permite, pentru că veniturile proprii sunt foarte mici”.