15 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Dorinel Munteanu: Îmi pare rău pentru suporteri că nu au mai văzut o victorie aici, pe teren propriu, din luna august, ceea ce nu este permis
Dorinel Munteanu: Îmi pare rău pentru suporteri că nu au mai văzut o victorie aici, pe teren propriu, din luna august, ceea ce nu este permis

Oţelul a remizat cu UTA, scor final 1-1 şi a coborât pe locul 10 cu 24 puncte în Superligă.
„Un rezultat care nu mă mulţumeşte. Nu mulţumeşte pe nici unul, nici suporterii nu sunt mulţumiţi, nici unul dintre cei care lucrează pentru Oţelul Galaţi. Ne-am propus victoria, nu am reuşit-o. Am fost foarte apatici, foarte previzibili, foarte temători în ceea ce am făcut în prima parte. În schimb în a doua repriză am făcut o repriză foarte bună, ceea ce am văzut eu. Am reuşit să marcăm, am mai avut ocazii, foarte mari. Avem această meteahnă de a nu marca când avem această posibilitate. Îmi pare rău pentru suporteri că nu au mai văzut o victorie aici, pe teren propriu, din luna august, ceea ce nu este permis. S-au făcut foarte multe greşeli. Voi analiza împreună cu conducerea clubului ce greşeli s-au făcut, unde s-au făcut. Vedem ce vom face în viitorul apropiat pentru că mai avem un meci de Cupă marţi în care depindem de alte rezultate. După aceea ultimul joc din acest an la CFR Cluj în care mergem să obţinem punct sau trei puncte. Nu va fi uşor”, a concluzionat Dorinel.
Oţelul va mai juca două jocuri până la sfârşitul anului astfel: Sepsi, pe 17 decembrie, acasă în Cupă şi CFR Cluj, pe 21 decembrie, în deplasare în campionat.
Foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite