23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Doar 17 jucători la reunirea Oţelului
Doar 17 jucători la reunirea Oţelului

Finalul de an a fost tensionat la Oţelul după înfrângerea surprinzătoare de pe teren propriu cu lanterna FC Botoşani, scor final: 0-2 în cea de-a 21-a etapă din Superligă. Apele s-au mai liniştit după ce managerul tehnic Dorinel Munteanu s-a răzgândit şi a decis să-şi continue activitatea alături de gruparea oţelară. Jucătorii roş-alb-albaştrii au primit câteva zile de vacanţă pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă împreună cu familiile. Dorinel a sunat însă adunarea foarte repede, primul antrenament din 2024 fiind programat pentru 2 ianuarie pentru ca apoi în perioada 4-13 ianuarie cartierul general să se mute la Vatra Dornei pentru tradiţionalul cantonament momentan. La primul antrenament din 2024 au fost prezenţi 17 jucători: Cosmin Dur-Bozoancă, Gabriel Ursu -portari; Mihai Adăscăliţei, Ştefan Farcaş (revenit după împrumutul la Unirea Braniştea), Costin Ghiocel, Iustin Neacşu, Dan Panait, Andrei Rus, Milen Zhelev -fundaşi; Ştefan Bodişteanu, Denis Bordun, Ionuţ Neagu, Răzvan Tănasă -mijlocaşi; George Cîrjan, Kehinde Fatai, Alexandru Pop -atacanţi. Portarul Relu Stoian, fundaşii Jonathan Cisse, Rosario Latouchent, Dragan Lovric, Joao Serrao, Miguel Silva, Francois Yabre, mijlocaşii Juri Cisotti, Pablo Gaitan, Vasile Jardan, Ariel Lopez, Frederic Maciel, Samuel Teles, Diego Zivulic şi atacantul Iliya Dimitrov au fost învoiţi, aceştia urmând să ajungă la Galaţi în cursul nopţii sau pe în cursul zilei de miercuri. Stoian, care a fost supus unei intervenţii chirurgicale, va face joncţiunea cu lotul pe 8 ianuarie. Situaţia financiară instabilă a dus la anularea stagiului de pregătire din Antalya. Superliga se va relua pe 19 ianuarie 2024. Oţelarii vor disputa primul joc oficial din nou an pe 22 ianuarie în deplasare cu FC Voluntari. După 21 etape, Oţelul se poziţionează pe locul 10 cu 26 de puncte. De-asemeni, formaţia condusă de Dorinel Munteanu este calificată în sferturile de finală ale Cupei României Betano.


Articole înrudite