23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
De ce au dispărut trotinetele electrice din Galaţi
De ce au dispărut trotinetele electrice din Galaţi

Gălăţenii se obişnuiseră ca în ultimii ani, să vadă pe străzi trotinetele electrice, ba în mers, ba aliniate frumos în unele zonele de parcare special stabilite, dar şi multe trotinete aruncate pe jos, pe trotuare, pe spaţiile verzi sau chiar în mijlocul străzii.
Mare parte din şoferi înjurau din răsputeri trotinetele, căci mulţi dintre cei care le foloseau habar nu aveau regulile de circulaţie, însă erau şi mulţi gălăţeni care se bucurau să se deplaseze de colo colo cu acest mijloc de transport destul de rapid, nepoluant şi relativ accesibil.
Însă trotinetele electrice administrate de companiile Bolt şi Uber (care deţine trotinetele Lime – n.red) au fost retrase din Galaţi, la iniţiativa companiilor care le închiriau.
Primăria Galaţi a precizat că autorizaţiile de funcţionare ale firmelor Bolt şi Lime (Uber) n-au mai fost prelungite, una din comapanii a renunţat în anul 2023, iar cealaltă în 2024.
De asemenea, municipalitatea a ţinut să precizeze că este decizia celor două companii de a se retrage din Galaţi, însă Primăria susţine în continuare orice formă de transport alternativ nepoluant.
Reamintim că în 2023, Galaţiul se afla în top 5 al oraşelor în care s-au înregistrat cele mai multe accidente provocate de trotinetele electrice (detalii aici).
Retragerea trotinetelor electrice a avut loc în mai multe oraşe din ţară, însă nu peste tot a fost iniţiativa companiilor. De exemplu, la Constanţa, primăria a fost cea care nu a mai prelungit autorizaţiile motivând că au fost prea multe încălcări ale regulamentului şi că s-au produse prea multe accidente din cauza acestora.


Articole înrudite