Asupra Nicoletei Munteanu, o femeie de 26 de ani, care în buletin are domiciliu oficial la Smârdan de Tulcea dar stă la tatăl ei în Tuluceşti de Galaţi, planează o suspiciune oribilă. Se crede că femeia şi-a ucis copilul duminică noaptea, în timp ce se afla în maternitatea Spitalului de Urgenţă. Se pare că unele dintre mamele internate în saloanele alăturate ar fi auzit bufnituri în perete, ca şi cum s-ar fi lovit cu ceva, dar apoi, cum zgomotele au încetat, nimeni nu a mai băgat nimic în seamă. Spre dimineaţă femeia a spus că băiatul ei e în stare gravă.
”Iniţial nu a spus ce s-a întâmplat, dar mai apoi a spus că l-ar fi scăpat din braţe. Ce-i drept, copilul prezintă un traumatism cranio-cerebral dar numai autopsia va releva dacă e produs prin cădere sau a fost făcut intenţionat. Se pare însă că mama a luat în serios îndemnul adresat românilor, să imigrăm, şi l-ar fi trimis pe copil într-o lume cu ceva mai multă verdeaţă. Femeia a fost internată în spitalul nostru deoarece era în stare de inaniţie”, a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă, dr. Nicolae Bacalbaşa.
Mama a declarat că şi-ar fi scăpat copilul din braţe în timp ce îl alăpta: ”Nu, nu i-am făcut niciun rău. Îl alăptam, s-a mişcat şi l-am scăpat din braţe şi s-a lovit cu capul de ciment. Nu am mai mâncat de 5 zile”, spunea Nicoleta Munteanu, femeia suspectată că şi-ar fi ucis fiul.
Necropsia a stabilit că decesul băiatului a fost cauzat de numeroasele traumatisme cranio-cerebrale majore, aşa că e destul de puţin probabil ca o singură lovitură la cap să îi fi adus moartea. ”Poliţiştii audiază femeia pentru a se stabili care au fost circumstanţele în care s-a produs decesul fiului”, a precizat scms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi.
Deşi mulţi sunt convinşi că e vorba de pruncucidere, anchetatorii nu au dat încă un verdict oficial.
”Voiam să îl dăm spre adopţie, dar nu a mai mers”
Costache Munteanu, soţul femeii acuzate că şi-ar fi ucis fiul, a spus că, deşi în acte el a recunoscut băiatul, în realitate nu este tatăl biologic al acestuia. ”A plecat o vreme la un alt bărbat şi când a venit era gravidă. Am primit-o înapoi deoarece oricum voiam să dăm spre adopţie copilul. Chiar găsisem şi cui, o rudă mai de departe. Dar deodată a zis că nu mai vrea copilul. Oricum, nu cred că ea i-ar fi făcut rău copilului”, spunea Costache Munteanu.
Nicoleta şi Costache Munteanu locuiesc de o lună în casa tatălui Nicoletei, la Tuluceşti. Stau în condiţii mizere. Femeia este bine cunoscută celor din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi. ”Mama mai are încă cinci copii cu vârste cuprinse între 12 şi 1 an. Toţi sunt în plasament: doi în Galaţi şi ceilalţi trei în Tulcea. În ceea ce priveşte copiii aflaţi la un asistent maternal în Galaţi, deşi aceştia au fost daţi în plasament la 2-3 ani, mama şi-a manifestat o singură dată intenţia de a-i vedea”, a precizat Tania Calcan, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi.