Poliţia judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au demarat urmărirea penală şi au finalizat cercetările, astfel încât procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unei persoane, consilier superior în cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Galaţi, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată.
În fapt, în perioada 2015 – 2017, funcţionara a primit, prin intermediul a două persoane, câte 100 de lei de la 116 cetăţeni moldoveni, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv primirea, verificarea documentelor necesare pentru eliberarea cărţilor de identitate, precum şi pentru eliberarea acestora fără a verifica prezenţa proprietarului spaţiului de locuit menţionat în formularul tip “cerere pentru eliberarea actului de identitate”, ca urmare a schimbării domiciliului din străinătate în România.
În baza ordonanţelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Galaţi au efectuat mai multe acte procedurale în cauză.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate, în nici un fel, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.