23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Cel mai mare protest de după Revoluţie. 8.000 de gălăţeni în stradă
Cel mai mare protest de după Revoluţie. 8.000 de gălăţeni în stradă

Protestele de vineri seara au început în jurul orei 18.00, locul de întălnire fiind acelaşi ca în fiecare seară, esplanada din faţa Prefecturii. În aproximativ o oră s-au strîns peste 1000 de gălăţeni care au blocat traficul pe strada Domnească care continuă să-şi arate revolta şi nemulţumirile faţă de ordonanţa de modificare a Codului Penal.  Pe zi ce trece, manifestanţii sunt mai bine pregătiţi pentru protest, fiind dotaţi cu vuvuzele şi pancarte. Se strgă impotriva Guvernului şi al partidului aflat la putere, PSD.

În jurul orei 20.00 se adunaseră la Prefectură peste 2.000 de persoane care au pornit în marş spre Palatul de Justiţie, dar în scurt timp li s-au alăturat multe grupuri ce aşteptau coloana pe traseu astfel încât ăn scurt timp numărul protestatarilor a ajuns la circa 3.500 de persoane de toate vârstele, familii cu copii, pensionari, studenţi. Se scandează: ”Hoţii”, ”Jos corupţia”, ”România cere/Fără graţiere”, Jos Guvernul”, ”De pe justiţie/Jos labele”, ”Ieşiţi din casă/Dacă vă pasă”, etc.

Ora 22.00 - Aproape 8000 de gălăţeni au protestat vineri seară împotriva ordonanţei de modificare a Codului Penal şi a Guvernului. Un record de participare ce n-a mai fost întrecut decât la ieşirile în stradă de la Revoluţie în cea de a patra seară de proteste, la Galaţi. Coloana manifestanţilor a poposit în faţa Palatului de Justiţie unde au aprins lumânări. Marşul a continuat spre Inelul de Rocadă ”Ultimul Leu”.

Relatări de la fața locului

Un număr record  de gălăţeni, circa 8000, au protestat şi vineri seara cerând retragerea ordonanţelor ce modifică Codul Penal, dar şi demisia Guvernului şi alegeri anticipate. Ca de obicei, au fost oameni de toate vârstele, au fost şi copii care de data aceasta au primit bomboane din partea unor tineri protestatari.Oamenii au scandat printre altele şi ”DNA , suntem de partea ta”, ”Luaţi mâinile de pe justiţie“, dar şi de acum cunoscutul ”PSD, ciuma roşie”. Foarte mulţi participanţi au spus că esenţială este retragerea ordonanţelor, dar apoi vor ca şi Guvernul care le-a girat să îşi dea demisia. ”Să retragă ordonanţele în primul rând şi apoi să plece, să se facă alegeri anticipate, să vină oameni cinstiţi la conducere”, spunea o doamnă care avea o plancardă cu un cap de lup sub care scria ,,PSD, nu uita, asta este faţa ta”. Pe lângă retragerea ordonanţelor urmată mai apoi de demisia Guvernului, oamenii mai sperau că un alt guvern ar putea oferi un viitor mai bun copiilor lor. ”Retragerea ordonanţelor o cerem în primul rând. Apoi vreau ca să plece ei de la guvernare. Poate o să alegem un alt guvern corect care să facă locuri de muncă pentru tineri, să nu rămânem noi, părinţii, singuri acasă aşa ca mine, am copii plecaţi la muncă în Anglia şi ne este tare greu “, spunea o altă protestatară.
După ce au mers în marş, escortaţi de jandarmi până la Inelul de Rocadă, oamenii s-au întors către Palatul de Justiţie şi au aprins lumânări pe trepte unde au pus şi o poă a lui Liviu Dragnea. ”În 1989, părinţii noşri au vrut libertate, asta vrem şi noi acum, dar am ajuns să aprindem lumânări aici, semn că a murit Justiţia “, şi-a explicat gestul unul dintre cei care aprindeau lumânări. Un singur incident izolat a avut loc, creat de un tânăr care arunca cu gheaţă în jandarmi. ”În timpul deplasării în marş, din mulţime s-a aruncat cu gheaţă, am încercat identificarea persoanei iar , în final, ajunşi la Inelul de rocadă, persoana a fost identificată şi extrasă din mulţime. Nu au fost incidente în acest sens. Am condus persoana la sediul celei mai apropiate secţii de poliţie pentru identificare deoarece persoana a refuzat să îşi decline identitatea şi nu avea nici acte. Va fi sancţionată contravenţional”, a spus Cătălin Bădin, IJJ Galaţi.
Nu s-au înregistrat incidente majore, a fost un protest paşnic, iar jandarmii au primit din nou flori de la protestatari, flori pe care le-au înapoiat doamnelor care mergeau în marş. Protestul s-a încheiat în faţa Prefecturii.

protest coloana


Articole înrudite