26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Caravana Filmelor TIFF Unlimited 2022 ajunge la Galaţi
Caravana Filmelor TIFF Unlimited 2022 ajunge la Galaţi

Cea de-a 13-a ediţie a Caravanei Filmelor TIFF Unlimited îşi (re)începe traseul prin ţară, după ce a oferit în iunie un debut de succes în Târgu Lăpuş, cu 2 seri de filme apreciate de public direct pe Stadion, informează organizatorii.

Astfel, primul oraş care va găzdui în iulie serile de film în aer liber propuse de organizatorii celui mai mare festival de film din ţară este Satu Mare (8 – 10 iulie), urmat de Carei şi satul Breb din Maramureş (15 – 17 iulie) şi Timişoara (21 – 24 iulie, 26 – 31 iulie). Traseul Caravanei va continua la Tăşnad (5 – 6 august), Mediaş (5 – 7 august), Zabola (9 – 10 august), Galaţi (12 – 14 august) şi Deva (9 – 11 septembrie).

Printre titlurile care se numără în programul propus anul acesta se regăsesc filme multi-premiate, multe nelansate încă în cinema, precum Casa noastră/Utama, câştigătorul marelui trofeu de anul acesta la TIFF; Metronom, distins la Cannes cu Un certain regard; Pentru mine tu eşti Ceauşescu, laureat cu trofeul pentru Cel mai bun documentar la TIFF; Miracol, câştigătorul competiţiei Zilele Filmului Românesc la TIFF; Alcarras, premiat cu Ursul de Aur la Berlinale. Selecţia e completată de pelicule deja lansate şi aclamate de publicul din ţară şi nu numai – România Sălbatică (Premiul Publicului la TIFF 2021, 3 premii GOPO în 2022), Dineu cu vecinii de sus (5 nominalizări şi un trofeu la Premiile Goya), Neidentificat (2 premii la Varşovia IFF, Premiul FIPRESCI la TIFF 2021, 2 premii GOPO în 2022).

Anul acesta Timişoara va fi gazda celor mai multe seri de film în aer liber. Între 21 – 24 iulie cinefilii pot degusta filme premiate în festivalurile internaţionale direct din parcarea supraetajată a Shopping City Timişoara. Între 26 – 31 iulie o nouă selecţie de filme, a căror proiecţie este posibilă datorită finanţării Municipiului Timişoara, prin Centrul de Proiecte, va rula în Grădina de Vară Capitol a Filarmonicii Banatul, precum şi la Cinema Victoria. Programul complet va fi anunţat curând şi va include, pe lângă producţii în premieră, un moment inedit pe care timişorenii îl pot savura anul acesta: cine-concertul Malombra – unul dintre filmele de început semnate de prolificul cineast italian Carmine Gallone, un clasic al epocii filmelor mute, în acompaniament LIVE pe muzica realizată special pentru el de talentata Simona Strungaru, precizează organizatorii.

Anul trecut Caravana Filmelor TIFF Unlimited a ajuns în 12 oraşe, strângând peste 7500 spectatori la cele 40 proiecţii de film în aer liber. Programul complet al tuturor opririlor Caravanei filmelor TIFF Unlimited se va regăsi pe www.tiff.ro.


Articole înrudite