Galaţiul a fost măturat de furtuna puternică de aseară! Primăria municipiului Galaţi informează că pe parcursul nopţii trecute s-a intervenit pe întreaga rază a oraşului pentru ridicarea arborilor căzuţi şi pentru remedierea celorlalte probleme cauzate de furtună. Astfel, au fost îndepărtaţi de pe carosabil şi de pe alte spaţii ale domeniului public numeroşi arbori, fiind semnalaţi peste 40 de copaci doborâţi de fenomenele naturii, dar şi multe crengi, pentru această operaţiune fiind mobilizate toate echipajele societăţii Gospodărire Urbană şi ale serviciului Ecosal Galaţi. În cursul zilei de astăzi, acţiunile continuă, iar personalul serviciului public Ecosal va asigura salubrizarea carosabilului şi a trotuarelor. De asemenea, echipele de intervenţie ale companiilor Transurb şi Flash Lighting Services s-au implicat şi continuă şi astăzi pentru soluţionarea rapidă a problemelor care au afectat iluminatul stradal şi transportul public de persoane. Totodată, societatea Apă Canal, prin echipele deplasate în teren, a intervenit pentru evacuarea apei de pe străzi, transmite municipalitatea.
"În urma fenomenelor meteo periculoase, cod portocaliu, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi au fost înregistrate peste 100 de apeluri de urgenţă. În municipiul Galaţi, aproximativ 40 de copaci căzuţi pe cabluri electrice, maşini, acoperişuri şi pe carosabil. Două persoane aflate într-o barcă în derivă pe Dunăre au fost salvate. Pe str. Mărăşeşti, nr. 13 un copac a rupt o ţeavă de gaze. Electrica raportează avarii la instalaţii, 4 stâlpi rupţi şi aproximativ 2.816 abonaţi din Şendreni, Bărboşi, Suceveni şi Cavadineşti fără energie electrică", informa aseară ISUJ Galaţi.
ACTUALIZARE! Potrivit ISUJ Galaţi, efectele furtunii sunt următoarele: "În municipiul Galaţi: 1 curte inundată; 2 subsoluri/beciuri inundate; 2 locuinţe inundate (din care 1 x parter clădire/bloc social) - cca. 5-15 cm nivel apă; 1 sediu operator economic - cca. 40 cm nivel apă; 1 stradă inundată; 19 copaci prăbuşiţi pe carosabil; 18 copaci căzuţi peste autoturisme; 7 copaci căzuţi peste linii electrice/gaz; 2 acoperiş/elemente constructive prăbuşite; 29 autoturisme surprinse sub copaci/elemente de construcţii. Iar în comuna Şendreni: 2 curţi inundate; 2 beciuri inundate (pe aceleaşi proprietăţi menţionate anterior). Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Acţiunile au fost încheiate", se arată în raportul centralizat până la data de 01.09.2023, ora 07.00, de ISUJ Galaţi.
GALERIE FOTO/VIDEO, mai jos! ↓
Articole similare:
Video: Explozie la un transformator de la Centrala Electrică din Micro 16
UPDATE: Potop şi pagube uriaşe în Galaţi. Mesajul primarului către gălăţeni (FOTO/VIDEO)