Comisariatului Judeaţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Galaţi anunţă că seria de controale ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) la staţiile de distribuţie de carburant, la nivelul întregii ţări, parte a unei tematici de control naţionale, iniţiată de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, şi coordonată de directorul general, Paul Anghel, aplicând o abordare unitară, la nivelul tuturor judeţelor, a modului de a verifica felul în care sunt respectate prevederile legii în domeniul protecţiei consumatorilor de către operatorii economici, pentru maximizarea randamentului acţiunilor, a continuat începând cu 10 martie 2022.
Astfel, la nivelul judeţului Galaţi, s-au desfăşurat 8 acţiuni de control la staţiile care activează pe raza acestuia, incluzând magazinele care funcţionează în incinta acestora. În urma abaterilor înregistrate, au fost aplicate următoarele sancţiuni: 8 amenzi contravenţionale în valoare totală de 68.000 lei şi 3 avertismente. "Acestora li se adaugă următoarele măsuri complementare: oprire definitivă de la comercializare şi retragerea din circuitul consumului uman a produselor în valoare de 110 lei şi 3 propuneri de încetare a practicii incorecte. Dintre cele mai frecvente nereguli constatate, menţionăm: practici comerciale incorecte prin modificări de preţ la stocuri deja existente şi prin nerespectarea diligenţelor profesionale; existenţa la comercializare a sandwich-urilor cu gramaj real, cântărit de echipele de control ale Comisariatului Judeaţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi, mult mai mic decât cel afişat; comercializarea unor produse expirate", informează CJPC Galați.