Organizat de Liga Studenţilor, Casa de Cultură a Studenţilor Galaţi şi Universitatea „Dunărea de Jos”, Balul Bobocilor 2023, a pus faţă în faţă 19 studenţi din primul an cu o sală plină de colegii lor de generaţie, dar şi din anii mai mari.
Balul Bobocilor este unul dintre cele mai îndrăgite proiecte ale vieţii studenţeşti. Este locul unde tinerii au ocazia de a-şi valorifica talentele, a se redescoperi şi a întâlni persoane noi. Este cel mai bun punct de start din facultate şi oferă o experienţă de neuitat.
Cu câteva săptămâni înainte de desfăşurarea propriu-zisă a evenimentului, are loc o preselecţie, după care bobocii aleşi încep să se pregătească. Aceştia au de susţinut probe de originalitate, dans şi talent, fiind îndrumaţi de traineri din anii mai mari.
Organizatorii au mărturisit efervescenţa pregătirilor: „O poveste de 6 săptămâni. O poveste creionată de cei 19 protagonişti care pe data de 7 decembrie au putut arăta în faţa tututor parcursul lor. Spectacolul a fost oglinda celor 6 săptămâni în care au traversat împreună repetiţii intense, momente de fericire, râsete şi chiar tristeţi, descoperind puterea prieteniei. Asta înseamnă Balul Bobocilor din Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi. Nu e doar un show, în care la final câştigă cel mai bun, e mai mult de atât. Înseamnă unitate, închegare şi lecţii preţioase”.
La acest prim examen al maturităţii tinerilor studioşi a fost în comisia de juraţi chiar mai marele universităţii, adică rectorul.
Spectacolul a început prin prezentarea concurenţilor, continuând cu probele de cultură generală, dans şi talente individual.
Sufletul balului a fost reprezentat de recitalul veşnicului tânăr muzician Hippie (Florin Chiriac) împreună cu The Hippie Band.
Laureaţii balului au fost:
- Tănase Minodora - Miss Popularitate U.D.J.G. 2023
- Gagu Sabina-Andreea - Miss Boboc U.D.J.G. 2023
- Cârstiuc Andrei - Mister Boboc şi Mister Popularitate U.D.J.G. 2023.
GALERIE FOTO, mai jos! ↓