18 MAI 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Alexia-Crina Lupu, primar al Galaţiului pentru o zi (GALERIE FOTO)
Alexia-Crina Lupu, primar al Galaţiului pentru o zi (GALERIE FOTO)

În premieră, elevi gălăţeni s-au aflat astăzi, 08 iunie 2022, în rolurile de consilieri locali şi de primar, avându-l alături pe primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.
„Mă bucur că elevii şi-au intrat foarte bine în roluri şi am avut una dintre cele mai frumoase şedinţe. Dar nu chiar uşoară. Ştiu că ideile tinerilor pot deveni realitate şi cu toţii, autorităţi şi părinţi, trebuie să-i ascultăm, să-i îndrumăm, să le oferim încrederea şi susţinerea de care au nevoie. Este o acţiune în premieră, alături de Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi, o acţiune care vreau să devină una de tradiţie, din dorinţa de a implica elevii în viaţa oraşului nostru”, a declarat Ionuţ Pucheanu.
Elevii au votat şi trei proiecte din cinci propuse. Cele trei proiecte aprobate de elevii deveniţi consilieri locali pentru o zi se referă la: înfiinţarea unui consiliu consultativ pe probleme de tineret; Agenda pentru tineret - ghid privind accesarea şi derularea finanţărilor nerambursabile pentru acţiuni destinate tinerilor; internship la Primăria Galaţi. Primarul municipiului Galaţi şi-a exprimat toată deschiderea în vederea promovării şi concretizării acestor proiecte.
În rolul de primar pentru o zi s-a aflat Alexia-Crina Lupu (foto deschidere ↑), preşedintele Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi, iar 24 de elevi au fost consilieri locali. După şedinţă, elevii au vizitat sediul Primăriei.
Proiectul „Aleşi locali pentru o zi” urmăreşte creşterea interesului elevilor privind implicarea în comunitate, dar şi valorificarea abilităţilor creative ale acestora. Organizatorul proiectului este Primăria Municipiului Galaţi în colaborare cu Consiliul Judeţean al Elevilor Galaţi. VEZI FOTO, în Galeria de imagini de mai jos! ↓


Articole înrudite