22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Abonamentele Transurb, la mare căutare
Abonamentele Transurb, la mare căutare
Ca la fiecare început de lună, gălăţenii, dar în special pensionarii, elevii şi studenţii, s-au grăbit să îşi facă abonamente pentru a circula cu mijloacele de transport ale societăţii locale de transport public. Astfel se explică aglomeraţia din ultimele zile de la chioşcurile Transurb, unde s-au creat cozi, e drept că nu prea mari. Aceasta este şi explicaţia care ne-a dat-o directorul general al Transurb, Genica Totolici, care ne-a mai precizat că în cursul ultimelor două zile cei care au stat la coadă au fost mai ales elevii şi studenţii care au început ieri cursurile. Directorul Transurb ne-a mai precizat că începând cu data de 1 ianuarie, potrivit hotărârii Consiliului Local, preţul unui bilet de călătorie a fost majorat cu 50%, respectiv de la 1 leu la 1,5 lei. În ceea ce priveşte alte categorii de tarife practicate de Transurb începând cu 1 ianuarie, acestea sunt de 40 de lei (costul unui abonament nominal emis pe o lună pentru o linie), 60 de lei (nominal pe 2 linii), 80 de lei (nominal pentru toate liniile), 100 de lei (abonament nenominal pe toate liniile). De asemenea, tariful unui abonament nenominal valabil pentru toate liniile timp de o zi este de 5 lei, preţul unui abonament nenominal valabil pe toate liniile timp de 7 zile este de 25 de lei, în timp ce preţul unui abonament nenominal valabil pe toate liniile timp de 15 zile este de 55 de lei.

Facilităţi mai puţine

Conform Hotărârii de Consiliu Local din 21 decembrie 2010, sunt acordate o serie de facilităţi, şi anume abonamente gratuite pe o linie pentru persoanele cu vârsta peste 65 de ani, pentru pensionarii care cumulează venituri din pensii de până la 350 lei pe lună şi pentru pensionarii care nu beneficiază de facilităţi în baza Legii nr. 448/2006 şi HCL nr. 126/2007. Pentru restul categoriilor de pensionari şi pentru elevi şi studenţi preţul unui abonament este redus la jumătate.

Articole înrudite