22 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
A fost anunţată data la care va fi inaugurat Podul Suspendat peste Dunăre
A fost anunţată data la care va fi inaugurat Podul Suspendat peste Dunăre

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat data la care se va deschide traficului, parţial, pe Podul peste Dunăre de la Brăila. Inaugurarea stabilită iniţial în anul 2022 a tot fost amânată. Acum, însă, potrivit declaraţiilor ministrului, data inaugurării podului ar putea fi pe 27 iunie 2023, ”plus sau minus câteva zile”.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că această dată a fost asumată de către constructorul din Italia şi că, pentru a pune presiune pe acesta, va trimite deja o scrisoare să-l invite pe omologul său italian la eveniment.
”Pe 27 iunie, plus sau minus câteva zile, traficul va fi deschis pe relaţia pe care o ştiţi - cu descărcarea în judeţul Tulcea iniţial pe drumul până la Măcin, ulterior urmând ca varianta până la Jijila să fie gata până la finalul anului”, a spus Grindeanu.
Întrebat ce-l face să creadă promisiunea constructorului că drumurile vor fi gata, în condiţiile în care şi-n trecut graficele asumate au fost depăşite, Grindeanu a spus că pune presiune pe constructor inclusiv diplomatic. ”Voi trimite o scrisoare omologului meu italian să vină la inaugurare”, a spus Grindeanu.

În luna martie, pe pod au fost începute lucrările de asfaltare, iar în prezent ambele căi de circulaţie a fost asfaltate. După asfaltare, urmează testele de rezistenţă şi finalizarea tuturor detaliilor la pod.

În aceste timp, se lucrează la realizarea drumurilor de legătură, pe relaţia scurtă Brăila-Măcin/Smârdan, drumuri fără de care circulaţia rutieră pe pod nu va putea fi deschisă.
Reamintim că lungimea totală a podului peste Dunăre este de 1.974,30 metri, iar deschiderea centrală este de 1.120 metri. Cele două turnuri ale Podului au o înălţime de 192 metri şi sunt practic cele mai înalte construcţii din România (în afară de coşuri de fum sau antene).

Lungimea totală a drumurilor (inclusiv podul) este de 23,413 km şi cuprinde două secţiuni: drumul principal Brăila - Jijila, cu o lungime 19,095 km şi drumul de legătură cu DN22 Smârdan - Măcin, în lungime de 4,328 km.

Stadiu fizic, în acest moment, al întregului proiectul este de 90% la pod şi 70% - drumuri. 


Articole înrudite