500 de pensionari au contribuit ani de zile la o Casă de Ajutor Reciproc (C.A.R.), care are sediul în localitatea Tîrgu Bujor din judeţul Galaţi. În urmă cu câteva luni, preşedintele C.A.R.-ului a decedat, singura persoană care se mai ocupă acum de acest O.N.G. este contabila. De luni bune, ajutoarele de înmormântare care ar fi trebuit achitate către rudele membrilor cotizanţi au fost sistate. Tocmai de aceea, localnicii au cerut ajutorul autorităţilor locale. "Este o situaţie foarte gravă, din păcate. O asociere care se pare că dă faliment şi rămân păgubiţi peste 500 de pensionari, care de zeci de ani cotizează, în speranţa că atunci când viaţa va lua sfârşit, cei care se vor îngriji de trecerea lor în nefiinţă să poată primi un bănuţ. Este grav ce se întâmplă. Din păcate, autoritatea publică locală nu are nici un fel de responsabilitate. Mai mult decât atât, constat că există un vid legislativ, astfel încât nimeni nu controlează aceste forme asociative care se joacă cu banii oamenilor. Putem spune că a fost ca un joc piramidal", a spus Laurenţiu Gâdei, primarul localităţii Tîrgu Bujor.
Oameni sunt extrerm de supăraţi. După ce au contribuit zeci de ani la acest C.A.R., au rămas fără bani. Ei plăteau o cotizaţie de cinci lei pe lună, respectiv 60 de lei pe an, iar rudele urmau să primească, după decesul unui membru, o sumă ce varia între 100 şi 800 lei, ca ajutor pentru înmormântare.
Printre cei care au contribuit ani de zile la C.A.R. se numără şi membrii familiei Tetic, care sunt supăraţi că au rămas fără toţi banii plătiţi, respectiv 4.200 de lei în 30 de ani. "Avem pensii mici, de C.A.P.. Dar am dat mereu banii la timp la cotizaţia pentru înmormântare. Nu am luat niciun împrumut, nimic. Când s-a dus băiatul să plătească cotizaţile a zis că nu mai are oricum bani, că nu a mai dat nici ajutoare de înmormântare, că nu mai au nimic. Dacă ne dă nouă sau nu banii înapoi nici nu ştim, am rămas fără ajutor", spunea Andrei Tetic.
Când au aflat că nici primarul din localitate nu-i poate ajuta, una dintre păbugite a mers la poliţie şi a depus plângere. Astfel, oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat cu fondurile acumulate în conturile C.A.R.-ului, fonduri care acum nu mai sunt de găsit. "În urmă sesizării şi a verificărilor efectuate de poliţişti a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Galaţi.
Casa de Ajutor Reciproc din Tîrgu Bujor are ca active doar un apartament. Chiar dacă ar vinde acest bun, contabila O.N.G.-ului nu ar putea acoperi paguba estimată la 200.000 de lei, şi asta pentru că apartamentul nu poate fi valorificat cu mai mult de 45.000 de lei. Urmează ca poliţiştii gălăţeni să facă lumină în acest caz şi să stabilească ce s-a întâmplat cu banii pensionarilor. Nu este exclus ca sistemul de funcţionare în sistem piramidal să fi dus lipsă de noi înscrişi, iar cotizaţia de 5 lei să fie prea mică, ceea ce a condus la faliment şi nu la fraudă. Contactată, contabila nu a vrut să ofere niciun fel de declaraţie.