Liga a II-a a programat la sfârşitul săptămânii partidele celei de-a treia etape. Dunărea s-a deplasat la Giurgiu pentru confruntarea cu Astra II cu gânduri mari dar s-au întors cu coada între picioare, aşa cum s-a întâmplat şi după prima deplasare de la Ovidiu. „Sunt foarte pentru că mi-am pus mari speranţe în acest joc. Am primit două goluri incredibile, după greşeli individuale, ceea ce este greu de acceptat. Avem în lot 2-3 jucători care nu se ridică la încrederea pe care le-o acord. Mă deranjează foarte mult că în trei etape am primit opt goluri pe greşeli de marcaj, impardonabile. Nu trebuie însă să ne lamentăm, timpul le va rezolva pe toate, vom face o echipă competitivă cât mai repede, o să vedeţi. Trebuie să câştigăm cele două meciuri din această săptămână”, ne-a declarat antrenorul principal Viorel Tănase.
Rezultat final: Astra II Giurgiu - Dunărea Galaţi 3-1 (2-0). Golul nostru l-a avut ca autor pe Cârjan (min. 65), după o fază lucrată de V. Munteanu, care a scăpat singur şi a pasat foarte bine. Golgeterul dunărenilor a irosit o ocazie mare, cu şase minute înainte de final, când a şutat din unghi dar balonul s-a scurs pe lângă poarta gazdelor. Dunărea a folosit formula: Măstăcan - Cristescu, Cucu, Velescu, D. Popescu - Cioinac (min. 46 Grosu), Bostan (min. 77 Avram) - V. Munteanu, Enache (min. 54 Gârleanu) - Cârjan. Celelalte rezultate ale etapei: Victoria Brăneşti - CF Brăila 3-0, FC Botoşani - Săgeata Năvodari 2-0, CS Otopeni - Farul 4-2, Viitorul Constanţa - Dinamo II 5-1, FCM Bacău - Delta Tulcea 1-2, CSMS Iaşi - Gloria Buzău 1-0, Callatis Mangalia - FC Snagov 3-0. Echipa gălăţeană se situează pe locul XII cu trei puncte.