CSU Galaţi a jucat sâmbătă seara la Bucureşti cu Dinamo în Divizia A2 seria Est la volei feminin. Fetele noastre pregătite de Ileana Berdilă şi Adriana Dudnic au trăit şi ne-au oferit momente dramatice. La fel ca în urmă cu 10 zile la precedenta deplasare de la Iaşi, CSU Galaţi a început slab şi s-a văzut condusă cu 2-0 la seturi, dar a declanşat remontada, a revenit spectaculos şi s-a impus până la urmă în tiebreak.
Momente dramatice s-au consumat în setul 4 la scorul de 11-7 pentru noi când Andreea Stănescu s-a ciocnit involuntar cu Gabriela Panait, iar căpitanul de la CSU a suferit o contuzie urâtă la gât şi a rămas inertă pe teren momente bune, fiind transportată în cele din urmă la spitalul Floreasca unde a fost supusă la investigaţii complexe. Chiar şi aceste condiţii speciale, colegele au strâns rândurile şi i-au dedicat victoria. Rezultat final: Dinamo Bucureşti - CSU Galaţi 2-3 (20, 20, -21, -14, -9).
Formula de start: Diana Milea, Andreea Stănescu, Carmina Bordea, Sorina Răileanu, Lavinia Onaci, Gabriela Panait - Delia Crăciun, libero. Au mai intrat: Alexandra Iordache, Maria Neacşu, Crina Arbunea, Ioana Acxinte. CSU Galaţi se menţine pe locul 3 cu 25 de puncte şi va juca duminică, 23 februarie, la sala Florin Balaiş, restanţa cu CSM Bucureşti.