Miercuri în oraşul sloven Rogatec au debutat meciurile unei grupe din Main-Round-ul UEFA Futsal Champions League. Campioana României, United Galaţi, prezentă pentru al doilea an consecutiv în această fază a competiţiei a întâlnit echipa gazdă, Futsal Klub Dubovec. Cu sprijinul publicului, slovenii au fost mai pragmatici în prima repriză când au marcat de două ori în timp ce ai noştri au ţintit bara prin Araujo. „Tigrii” conduşi în „jungla” slovenă de Florin Ignat au revenit super montaţi de la vestiare, au marcat de trei ori consecutiv: Dudău, gol spectaculos cu călcâiul, Alan Sasse cu ajutorul lui Araujo şi Boşneagă, din pasa lui Dudovec. Finalul a fost dramatic, Dubovec a egalat în min.37 iar United a riscat şi a jucat cu Boşneagă fly-golkepeer, ratând victoria după două ocazii irosite de Deiby şi Cojocaru. „A fost un meci de luptă, exact cum ne-am aşteptat. Am întâlnit un adversar puternic şi bine pregătit. Ţinând cont că am condus cu 3-2 cu 4 minute înainte de final, suntem puţin dezamăgiţi că nu am reuşit să obţinem cele 3 puncte. Mă bucur că am reuşit să marchez primul meu gol în Champions League, însă fără doar şi poate m-ar fi bucurat mai tare să câştigăm şi să ne asigurăm în mare proporţie calificarea. Mai avem 2 meciuri extrem de grele cu Benfica şi Etoile Lavalloise, campionii Frantei, şi o să luptăm până la capăt pentru a încerca să avansăm în Elite Round-ul competiţiei”, ne-a declarat unul dintre marcatori, Matei Boşneagă. Rezultat final: United -Dubovec 3-3 (0-2). Echipa gălăţeană a început cu formula: Toniţă -A.Sasse, Cojocaru, Araujo, Deiby. Au mai jucat: Dudău, Crăciun, Crişan, Ignat, Boşneagă, Cârdei. În cealaltă partidă: Benfica Lisabona (Portugalia) -Etoile Lavalloise (Franţa) 2-2. Clasament: 1.UNITED 1 punct, 2.Dubovec 1 p, 3.Benfica 1 p, 4.Etoile 1 p. Programul celei de-a doua zile: Benfica -United şi Etoile Lavalloise, ambele după închiderea ediţiei. Primele trei clasate se califică în Elite Round. *sursa foto: Sportul Ilustrat