Runda a 6-a a Ligii 1 la futsal s-a încheiat luni seara cu partida derbi dintre FK Odorheiu Secuiesc şi United Galaţi. Fără Burdujel, suspendat după ce a fost eliminat cu Autobergamo, Tudose, accidentat, dar cu antrenorul Ignat în formula de start, vicecampioana României a impus ritmul de la început, şi-a creat foarte multe ocazii prin Crăciun, Laşcu, Ignat şi a deschis scorul prin Borges care a profitat de gafă a portarului Grigoraş. Gazdele au jucat pragmatic, au profitat şi au trecut în avantaj. Echipa gălăţeană a continuat să aibă iniţiativa şi dominarea s-a concretizat cu reuşitele lui Laşcu şi Crăciun, angajat excelent de către Coco. Regia meciului a fost aceeaşi şi în partea a doua, FK a forţat, atacat în superioritate şi a reuşit egalarea în min.38. Replica gălăţeană nu a întârziat, dar din păcate Cireş a irosit o ocazie imensă şi partida s-a terminat nedecis, scor final 3-3. „Am pregătit foarte bine acest joc, am ajuns foarte uşor la poarta adversă, ne-am creat destule ocazii, dar din păcate nu am reuşit să obţinem victoria, ne-a lipsit ceva la finalizare. Este bun şi punctul pe care l-am obţinut, mergem înainte, oricum totul se va decide în play-off”, ne-a declarat antrenorul Florin Ignat. Lotul folosit: Wellington Nene - Ignat, Coco, Laşcu, Crăciun, Cojoc, Borges, Rafinha, Cireş. După şase etape, echipa pregătită de Florin Ignat, Viorel Cojoc şi Alexandru Tănăsilă ocupă locul 3 cu 13 puncte. Etapa viitoare, programează cel mai probabil pe 5 noiembrie în sala Dunărea marea confruntare United - Informatica Timişoara. În perioada următoare, Cireş şi Crăciun sunt convocaţi la Naţionala României care va susţine o dublă amicală pe 29-30 octombrie cu Spania, iar Burdujel şi Laşcu au fost chemaţi la Naţionala Moldovei.