15 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Tigrii” lui Florin Ignat au muşcat din nou
„Tigrii” lui Florin Ignat au muşcat din nou

Derbiul celei de-a 12-a etape din Liga 1 la futsal a adus faţă în faţă de Ziua României pe parchetul sălii Polivalente Dunărea pe United Galaţi şi CFR Timişoara, ocupantele locurilor 4 respectiv 3. Cu moralul zdruncinat după înfrângerea surprinzătoare din runda precedentă în faţa nou promovatei Sportul Ciorăşti, „tigrii” lui Florin Ignat au intrat foarte motivaţi pe teren şi au încercat să profite de absenţele din tabăra bănăţeană. După cinci minute, United a condus cu 2-0 pe tabela de marcaj după reuşitele lui Araujo şi Cireş. Timişorenii au irosit o lovitură de la 10 metri acordată după ce gălăţenii acumulat şase faulturi în ultimul minut al primei reprize. La cinci minute de la reluare, brazilianul Araujo a reuşit dubla, marcând cu un şut de la vreo 15 metri din lovitură liberă. Ceferiştii din Timişoara nu au renunţat la luptă, au revenit spectaculos în ultimele 10 minute, au marcat de două ori consecutiv iar sârbul Milovac a irosit egalarea, şutul său fiind parat miraculos de Toniţă.
Cu 13 secunde înainte de încheierea timpului regulamentar, într-un moment în care antrenorul-jucător al oaspeţilor Robert Lupu a riscat, a scos portarul pentru a forţa egalarea, dar a pierdut pentru că omologul său, Florin Ignat a interceptat şi a înscris în poarta goală. Rezultat final: United Galaţi - CFR Timişoara 4-2 (2-0). Echipa gălăţeană a început cu formula: Toniţă - Tacot, Crişan, Araujo, Crăciun. Au mai intrat: Arhire, Coquinho, Burdujel, Cireş, Ignat. United se menţine pe locul 4 cu 16 puncte din 9 jocuri. Tigrii vor mai juca trei meciuri în acest an: Luceafărul Buzău, pe 5 decembrie în deplasare; restanţa cu Autobergamo Deva, pe 9 decembrie şi cu FK Odorheiu Secuiesc, pe 12 decembrie, ambele pe teren propriu.

Sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite