22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Studenţii sunt în pericol să preia lanterna
Studenţii sunt în pericol să preia lanterna
Divizia A1 la volei a programat în weekend partidele unei noi etape. Derbiul suferinţei a adus de o parte şi de cealaltă a fileului, în oraşul de pe Bega, ocupantele ultimelor două poziţii din clasament, CSU Galaţi şi U Timişoara. Studenţii lui Nelu Ivanov şi-au început cu stângul expediţia din vestul României şi au pierdut fără drept de apel. Timişorenii au izbutit cu această ocazie prima victorie din acest sezon şi s-au apropiat la două lungimi de formaţia gălăţeană.
„Ne-am ţinut aproape de adversari în primele două seturi, dar din păcate am cedat pe final. Mă repet, poate par ridicol, dar iar au fost cinci decizii care ne-au dezavantajat. Din păcate, am avut şi probleme de sănătate, am greşit multe servicii, iar în ultimul set ne-a trădat şi primirea şi asta a fost. Sper să mai adunăm nişte puncte pentru a ne păstra actuala poziţie la finalul sezonului regulat”, ne-a declarat Nelu Ivanov. Rezultat final: U Timişoara - CSU Galaţi 3-0 (25-20, 25-23, 25-15). Formula folosită de ai noştri a fost: Ionuţ Manda, Ştefan Someşan, Marian Apostu (Nicu Voineag), Florin Oprea, Bogdan Ene, Mihai Lazăr (Mircea Petrescu), Dragoş Þârlea - libero. Echipa gălăţeană va mai juca trei meciuri în această săptămână: cu Ştiinţa Explorări Baia Mare (azi), cu U Cluj (miercuri), ambele în deplasare şi cu Steaua Bucureşti (sâmbătă, sala Siderurgistul).

Articole înrudite