23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sebastian Boghean: „Sunt mândru că am putut să reprezint România la acest Campionat European şi foarte fericit că s-a terminat cu obiectivul îndeplinit, promovarea în prima divizie”
Sebastian Boghean: „Sunt mândru că am putut să reprezint România la acest Campionat European şi foarte fericit că s-a terminat cu obiectivul îndeplinit, promovarea în prima divizie”

Campionat European de baschet masculin Under 16 Divizia B s-a încheiat sâmbătă seara la Skopje. România a avut prestaţii solide la acest turneu în urma cărora a cucerit medalia de argint şi promovarea în eşalonul de elită, Divizia A. Tricolorii, cu gălăţeanul Sebastian Boghean, un produs al Academiei de Baschet Phoenix sub îndrumarea lui Florin Nini, care l-a şi promovat în Liga Naţională, au înregistrat rezultatele: 90-55 cu Norvegia, 102-70 cu Danemarca, 93-70 cu Irlanda, 76-57 cu Marea Britanie, 91-62 cu Slovacia, în grupă, 96-73 cu Suedia, în sferturi, 72-65 cu Elveţia, în semifinale şi 71-76 cu Estonia, în finală. „Vreau să încep prin a mulţumi tuturor oamenilor care ne-au fost alături în această poveste „istorică” cum ar numi-o unii. Staff-ul, părinţii, până şi oamenii de acasă au jucat un rol important la rândul lor. Sunt mândru că am putut să reprezint România la acest Campionat European şi foarte fericit că s-a terminat cu obiectivul îndeplinit promovarea în prima divizie”, ne-a declarat Sebi. Podiumul a arătat astfel: 1.Estonia, 2.ROMÂNIA, 3.Elveţia. Gălăţeanul Sebi Boghean s-a transferat în această vară la CS Vâlcea 1924.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite