23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şase medalii pentru Siderurgistul la Cupa României
Şase medalii pentru Siderurgistul la Cupa României

Cupa României la badminton pentru Cadeţi Under 15 şi Seniori s-a desfăşurat în sala Orizont din Bacău în perioada 8-10 martie. A fost prima competiţie din calendarul competiţional oficial intern ce va fi desfăşurat în 2024 de către Federaţia Română de Badminton. La startul competiţiei s-au aliniat 120 de sportivi care au disputat 217 meciuri. Galaţiul a fost reprezentat de sportivii: Nistor Ionuţ, Panaite Sebastian, Stănescu Ştefan, Barciuc Rareş, Chirilă Alexia, Ursăchescu Edith, Stancu Sonya (Siderurgistul, categoria U15) şi Daria Irina Gherasim, Ştefan Constandache (CSU, categoria Seniori) însoţiţi de antrenorii Iulian Călin, Adrian Panfil şi Dorel Badiu. Delegaţia gălăţeană a obţinut rezultate notabile după cum urmează: Categoria Cadeţi U15: Ionuţ Nistor - locul 2 simplu băieţi, Ionuţ Nistor - locul 2 dublu băieţi, Alexia Chirilă - locul 3 dublu fete, Edith Ursăchescu - locul 3 dublu fete, Ştefan Stănescu - locul 3 dublu mixt, Alexia Chirilă - locul 3 dublu mixt; Seniori: Daria Irina Gherasim - locul 5. Din corpul de arbitri care au oficiat la competiţie a făcut parte şi gălăţeanul George Grădinaru, care a fost promovat de curând de către Colegiul Central al Arbitrilor din FR Badminton pe lista arbitrilor principali. Următoarea competiţie este Cupa României Under 11 şi Under 19 ce se va desfăşura la Bucureşti, sala CSS 6, în perioada 22-24 martie.


Articole înrudite