Divizia Naţională de Seniori la rugbi s-a reluat la sfârşitul săptămânii trecute cu partidele din cadrul celei de-a XII-a etape. Stadionul Municipal din oraşul nostru a găzduit confruntarea dintre RCM Galaţi şi Bucovina Suceava, un derbi pentru locul şase. În acest context partida se anunţa echilibrată, dar rugbiştii gălăţeni au intrat pe teren foarte motivaţi şi au dominat clar, nelăsând vreo şansă sucevenilor. RCM-ul a atacat cu toate liniile din primul minut şi a marcat trei eseuri până la pauză prin: internaţionalul Boboc, Leu şi Trandafir, toate fiind transformate de Cosmiuc. Recitalul a continuat şi în repriza a doua, Popa şi Cloşca au izbutit câte o încercare, ambele transformate de acelaşi Cosmiuc. Pe final, sucevenii au izbutit eseul de onoare dar echipa gălăţeană îşi asigurase deja şi punctul bonus ofensiv. Rezultat final: RCM Galaţi - Bucovina Suceava 35-5 (21-0). RCM Galaţi se poziţionează pe locul VI cu 25 de puncte din 10 partide disputate şi va juca etapa viitoare tot pe teren propriu cu Steaua Under 23. În pauză a avut loc şi o festivitate de premiere, în care rugbiştii din oraşul de la Dunăre au primit medaliile de argint la rugbi în 7.