26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Sindicatul „Învăţământ preuniversitar Galaţi”, Direcţia Sport şi Tineret Galaţi, RCM Galaţi şi CTTV Galaţi organizează la sfârşitul acestei săptămâni un bogat program rugbistic. Startul va fi dat astăzi, începând cu orele 17.00 pe Stadionul Municipal de Rugbi se  vor întâlni în cadrul celei de a XVI-a ediţii a Cupei Dunării de Jos, echipele: Yantra Gabrovo, Cotki Bercovitze din Bulgaria, R.C.M. Galaţi şi CTTV Galaţi, rugbi în 7, juniori, U18.
Sâmbătă, începând cu ora 9.30, în cadrul celei de a treia ediţii a Memorialului Prof. Diculescu Valeriu, fost jucător de rugbi şi lider al SIP Galaţi, se vor întâlni echipele de copii născuţi în 1988, 1989 U15, U16 din: Bârlad, Tecuci, Focşani, Brăila şi Galaţi. Sâmbătă, după amiază la orele 17.00, se vor întâlni la rugbi în 15 selecţionata de juniori a Galaţiului cu combinata dintre Gabrova şi Bercovitze. Revanşa dintre cele două selecţionate va avea loc duminică, de la ora 9.00.

Articole înrudite