26 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Liga a III-a a programat la sfârşitul săptămânii partidele celei de-a XII-a etape. Stadionul Siderurgistul a găzduit derbiul seriei I dintre Politehnica Galaţi şi Petrotub Roman, una dintre candidatele la promovarea în eşalonul secund. Cu maxim de puncte în ultimele patru etape, studenţii pregătiţi de Damian Băncilă au abordat jocul cu mult curaj dar în ciuda numeroaselor ocazii pe care şi le-au creat n-au izbutit să marcheze. „A fost cel mai bun joc al nostru din acest campionat. Am dominat clar jocul dar din păcate nu au reuşit să marcăm de data asta. Cea mai mare ocazie a irosit-o Crăciun, care a scăpat singur cu portarul advers, dar... În partea a doua, cam prin min. 60, am avut şi un penalti neacordat, la un fault asupra aceluiaş Crăciun. La final am primit felicitări pentru jocul prestat din partea antrenorului romaşcan. Cel mai important este că n-am pierdut”, ne-a declarat antrenorul Damian Băncilă. Rezultat final: Politehnica - Petrotub 0-0. „Poli” a folosit 11-le: Stoica - Radu, Feraru (Coman), Stamate, Racoviţă (Pavel) - Velicu, Hristian, Munteanu, I. Cristian (Serian) - Crăciun, Neta (Chiriac). Cea de-a doua reprezentantă a Galaţiului, Oţelul II s-a deplasat la Bacău unde a întâlnit pe Aerostar. Gazdele şi-au dorit mai mult victoria şi în final au reuşit să o obţină. Pe final, oţelarii ar fi putut obţine remiza dar Stoica, după o serie de driblinguri, inclusiv portarul, a centrat iar un fundaş băcăuan a respins de pe linia porţii.
Rezultat final: Aerostar - Oţelul II 2-1 (1-0). Unicul gol gălăţean l-a avut ca autor pe Butoi (min.74). Antrenorul Vivi Stamate a folosit formula: Bermudez - Marus, Stoica, Sipovici, Grosu - Schwartz, Miron - Gârleanu, Avram, Blănaru - Elek. Au mai evoluat: Bertea, Gâţă, Butoi şi Chebac. După XII etape situaţia în clasament se prezintă astfel: Oţelul II, locul IV cu 20 puncte; Politehnica, locul VI cu 16 puncte.
Etapa viitoare, echipele gălăţene vor evolua astfel: ASC Bacău -Politehnica respectiv Oţelul II - Ceahlăul II.


Articole înrudite