La sediul Federaţiei Române de Fotbal a avut loc, la începutul săptămânii, tragerea la sorţi pentru partea a doua a sezonului 2022-2023 din fotbalul feminin.
După ce a încheiat turul Ligii 1 pe locul 12, cu un singur punct, AFC Universitatea Galaţi va continua traseul pentru Misiune Imposibilă în play-out după următorul program: Piroş Security Protect Arad - 4 martie, acasă, respectiv 30 aprilie, în deplasare; ACS Tg.Mureş 1898 - MSE 1898 - 19 martie, deplasare, şi 7 mai, la Galaţi; Fair Play Joc Cinstit - 26 martie, acasă, respectiv 14 mai, în deplasare; Fotbal Feminin Baia Mare - 1 aprilie, acasă, şi 21 mai, în deplasare; CSM Alexandria - 23 aprilie, în deplasare, şi 28 mai, acasă.
„Panterele negre” gălăţene au avut ghinion la tragerea la sorţi pentru optimile Cupei României, unde vor întâlni pe 12 martie, în deplasare, pe AFK Csikszereda Miercurea Ciuc.