23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul şi-a luat gândul de la titlu
Oţelul şi-a luat gândul de la titlu
Concordia a confirmat forma bună pe care a manifestat-o în amicale şi a furnizat prima surpriză din retur. Antrenorul Dorinel Munteanu şi-a avertizat jucătorii dinainte la ce să se aştepte, dar aceştia se pare că nu au înţeles mesajul. Partida a început tare, cu câte o ocazie la cele două porţi: Antal (min. 4) şi Rocha (min. 5) trecând pe lângă gol, dar apoi s-a domolit, lupta ducându-se mai mult la centrul terenului. O fază care ar fi putut duce la alt deznodământ s-a consumat în min. 23, când fundaşul gazdelor, Doru Bratu, a comis henţ în careu, dar nu s-a acordat penaltiul care se impunea. Până la pauză ocazii au mai avut Rocha, respectiv Antal, singur cu portarul Baruch, sau Pena, cu un lob de la peste 30 de metri. Formaţia pregătită de Laurenţiu Reghecampf a avut iniţiativa în cea de-a doua repriză, fiind ajutată şi de replica palidă a campionilor. Brazilianul Rocha a creat panică la fiecare atingere de balon în defensiva gălăţeană. Unicul gol s-a marcat cu 25 de minute înainte de final, Neagu a greşit o pasă la mijlocul terenului, brazilianul Concordiei a interceptat, l-a umilit pe Costin, care a ratat intervenţia prin alunecare, a centrat, iar Viorel Dinu, venit la bara a doua, a scuturat plasa. „Munti” a încercat să mai schimbe ceva, a introdus forţe proaspete pe teren: Paraschiv şi Stromajer, dar surprinzător, tot gazdele au irosit ocazii importante prin V. Dinu sau Ad. Popa I. Oţelul a început cu stângul şi va avea mult de tras pentru a-şi putea îndeplini obiectivele.
Declaraţii:
Marius Stan - director general FC Oţelul: „Am terminat în minus la propriu şi la figurat. Ne-a bătut o echipă care a meritat succesul, poate rezultatul e nedrept doar pentru ei. Îi felicit. Atunci când joci cu mult aer în piept, aşa cum am făcut-o noi, ţi se întâmplă astfel de lucruri. Mergem înainte. Nu am înţeles nimic din acest meci, poate doar faptul că dacă ai atitudinea gazdelor noastre şi nu figuri şi exterioare, poţi câştiga. Ar fi cazul să uităm de titlu. Anul ăsta nu ne prieşte”.
Dorinel Munteanu - antrenor FC Oţelul: „Ca joc, ca atitudine şi ca determinare, cred că echipa a uitat că a început campionatul. Mă doare această înfrângere, ne depărtează de un nou vis. Astăzi, am suferit foarte mult, jucătorii mei trebuie să se trezească. Voi discuta cu ei, am avut mare încredere şi m-au dezamăgit”.
Concordia Chiajna - FC Oţelul Galaţi 1-0 ( 0-0)
stadion Concordia, spectatori: 2000
Au marcat: V. Dinu (min.65)
Formaţii:
Concordia (antrenor Laurenţiu Reghecampf): Baruch - Ad. Popa II (min.64 Krumov), Mamele, D. Bratu, Guiherme - Muzac, L. Filip, V. Munteanu - Alex (min.76 Ad. Popa I), Rocha, V. Dinu (min. 81 Mihalcea)
Oţelul (antrenor Dorinel Munteanu): Grahovac - Râpă, Perendija, Costin, Ilie - Neagu (min.69 Stromajer), Filip, Giurgiu - Antal (min.81 Buş), Pena, Iorga (min.69 Paraschiv).
cartonaşe galbene: Muzac (min.23) respectiv Giurgiu (min.19), Antal (min.47), S. Ilie (min. 76), Perendija (min.87)
cartonaş roşu: S. Ilie (min.90)
Arbitru: Augustus Constantin (Rm. Vâlcea)
Asistenţi: Eduard Ungureanu (Bucureşti) şi Paul Dimancea (Constanţa)


Articole înrudite