25 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Formaţia pregătită de Ionuţ Badea a revenit de la 0-1 şi a câştigat spectaculos partida cu U Cluj. După cea de-a doua victorie consecutivă din campionat, oţelarii s-au cocoţat în fotoliul de lider şi deşi au jucat sâmbătă au fost ajutaţi de restul rezultatelor. Poziţia a fost pusă în pericol la derbiul european Petrolul Ploieşti - Pandurii Tg. Jiu, care s-a încheiat cu scorul final 1-1. Internaţionalul Gicu Grozav a irosit un penalti în min. 90 care ar fi adus Petrolul în fruntea topului. Nu este mai puţin adevărat că deşi a beneficiat de o conjunctură favorabilă, Oţelul nu a ajuns întâmplător în fruntea ierarhiile. Statisticile făcute de firma Instat au evidenţiat acest lucru. La partida cu U Cluj, echipa noastră a avut o posesie foarte bună, 32 de minute şi a purtat 111 atacuri. De asemenea, Ionuţ Neagu, care a marcat golul egalizator, o reuşită demnă de CNN şi a avut 79% pase reuşite, a fost desemnat în echipa rundei. Realizări notabile au avut şi alţi trei roş-alb-albaştrii: Marquinhos, Sîrghi şi Giurgiu. La sfârşitul acestei săptămâni sunt programate jocurile celei de-a treia etape în care Oţelul va juca duminică la Tg. Jiu cu Pandurii. Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat şi programul următoarelor trei etape în care fosta campioană a României din urmă cu două sezoane va avea următorul program: cu Petrolul (11 august, ora 19.00, la Galaţi), cu FC Braşov (19 august, ora 19.00, la Galaţi), cu Ceahlăul Piatra Neamţ (24 august, ora 19.00, la Piatra Neamţ).

Articole înrudite