23 NOIEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul a încheiat cantonamentul montan de la Vatra Dornei şi pleacă sâmbătă în Austria
Oţelul a încheiat cantonamentul montan de la Vatra Dornei şi pleacă sâmbătă în Austria

Perioadă încărcată pentru SC Oţelul Galaţi. Aşa cum ne-au obişnuit, roş-alb-albaştri lui Dorinel Munteanu şi-au încărcat bateriile timp de 10 zile la Vatra Dornei unde accentul a fost pus pe pregătirea fizică. „Jucătorii au răspuns foarte bine la efort, la program. Ştim cu toţii că această perioadă a fost una a schimbărilor. Au plecat câţiva jucători, au venit alţii, care s-au integrat foarte rapid în programul de pregătire pe care l-am avut la Vatra Dornei. Sunt convins că va fi benefică această perioadă grea, important este că nu am avut jucători accidentaţi, toţi jucătorii au fost valizi. Mai aşteptăm 3-4 jucători care vor evolua în compartimentul defensiv. Vreau să întărim echipa în plan defensiv pentru că anul trecut am primit foarte multe goluri foarte uşor. Concentrarea noastră este pe acest compartiment, dar după cum ştim, şi ştie toată lumea în fotbal totul se calculează la jocuri, la rezultate. Acum încep jocurile amicale, eu sper ca jucătorii noştri să se implice total. La fel ca în anii trecuţi este concurenţă maximă chiar dacă au plecat câţiva jucători, vor veni alţii care vor completa lotul, să am un lot de 24 de jucători. Sper ca până sâmbătă, când plecăm în Austria, jucătorii să fie prezenţi a echipă, să încheiem contractele cu ei, iar la primul antrenament din Austria să fie lotul 99% complet”, a concluzionat managerul tehnic Dorinel Munteanu. Sâmbătă, 22 iunie, delegaţia Oţelul va pleca în cel de-al doilea cantonament de pregătire, în Austria, unde pe lângă antrenamentele obişnuite se vor disputa şi 3-4 amicale.

Citeşte şi Oţelul pune în vânzare abonamentele pentru sezonul 2024-2025

  • Galerie Foto:

Articole înrudite