23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Oţelul a dat-o de două ori în bară
Oţelul a dat-o de două ori în bară

Interes uriaş sâmbătă seara pe stadionul Oţelul, la partida SC Oţelul Galaţi - FCSB din cea de-a 3-a etapă a Superligii, la Galaţi fiind stabilit recordul de spectatori cu 12.987. Emoţiile au crescut după intonarea Imnului Naţional. Oţelul a încercat cu mijloacele din dotare să dea o replică bună. Prima repriză  fost echilibrată, presingul agresiv şi avansat al oţelarilor a pus serioase probleme bucureştenilor care nu au reuşit să-şi creeze ocazii de gol. Mai mult chiar, formaţia noastră putea să deschidă scorul după ce Chiricheş a respins pe spate o minge salvată în extremis de Târnovanu. Din păcate, s-a repetat scenariul din partida precedentă de pe teren propriu cu UTA şi în min.40 FCSB a deschis scorul cu o super execuţie a lui Octavian Popescu. Oaspeţii au irosit un penalti prin Coman parat fără probleme de Stoian şi Oţelul putea să smulgă un punct pe final, dar transversala s-a opus în două rândurile la şuturile lui Cîrjan şi Ursu. În prelungiri, Compagno a marcat şi a stabilit scorul final, 0-2. 11-le de start pentru Oţelul: Stoian - Rus, Yabre, Lopez, Zhelev - Teles, Neagu, Jardan - Pop, Fatai, Cisotti. Au mai intrat: Panait, Bodişteanu, Cîrjan, Zivulic şi Ursu. După trei etape, Oţelul are două puncte şi va juca runda viitoare, pe 7 august, de la ora 18.30, în deplasare cu Sepsi Sf.Gheorghe. *sursa foto: Sportul Ilustrat


Articole înrudite