21 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
„Nepoţelele” au făcut un pas uriaş spre turneul final, „olimpicele” au remizat la Vaslui
„Nepoţelele” au făcut un pas uriaş spre turneul final, „olimpicele” au remizat la Vaslui

Grupa Valoare 1 din Campionatul Naţional de junioare 3 Mobexpert a programat în weekend partidele penultimei etape. ACS Lucian Bute, antrenor Daniela Goldic, a jucat un meci pe viaţă şi pe moarte în deplasare cu LPS Vaslui. Vasluiencele au condus la un moment dat cu şase goluri diferenţă, olimpicele au revenit spectaculos şi au preluat conducerea pe tabela de marcaj şi într-un final fierbinte partida s-a terminat remiză, scor final: 28-28. Lotul ACS Lucian Bute: Popoiu, Rîmniceanu - Barbu, Andrei, Mazilu 5 goluri, Isac, Ir.Munteanu 3 g, E.Buric, Vrabie 3 g, Dâmbu, Trifan 2 g, Dohotariu, Oprişan 4 g, Zăbavă, Rebegea, Ancerencu.
CSM Galaţi, antrenor Viorel Alexandru, a jucat în Capitală cu liderul CSM Bucureşti. Chiar dacă au fost conduse nemeritat la pauză, „nepoţelele” au avut nervii tari, au revenit spectaculos şi au obţinut o victorie importantă, care le creditează cu şanse mari la calificarea la turneul final. Rezultat final: 24-27 (12-10). Lotul CSM Galaţi: Ardeleanu, Bercaru - Muşat 7 goluri, Lupu 2 g, Bucner 3 g, Ghimpu 3 g, Zahei, Lupaşcu, Gheorghiţă, Postolache, Toma, Retegan 3 g, Darie 5 g, Pavel 1 g, D.Munteanu 3 g, Codreanu. Clasamentul se prezintă astfel: 1. CSM Bucureşti 14 puncte, 2. CSM GALAŢI 11 p, 3. ACS LUCIAN BUTE 9 p, 4. LPS Vaslui 9 p, 5. Rapid Bucureşti 7 p, 6. CSŞ Bacău 0 p. Primele două clasate se califică la turneul final. În ultima etapă sunt programate meciurile: ACS Lucian Bute - CSŞ Bacău, CSM Galaţi - LPS Vaslui, duminică, 7 mai, sala Siderurgistul, ora 11.30.

  • Galerie Foto:

Articole înrudite