23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Nemţenii au tras tare pentru prima victorie la zero
Nemţenii au tras tare pentru prima victorie la zero
Avea şi echipa pietreană, pe lângă toate bunele din debutul acestui campionat, şi o neîmplinire: o victorie cu 3:0. Care a venit în cea de a opta etapă, împotriva nou promovatei CSU Galaţi, o echipă, aşa cum a fost şi pe alte terenuri, bătăioasă şi incomodă, dar şi cu destulă experienţă pentru a profita de greşelile adversarilor. La Piatra Neamţ ar fi putu profita şi de absenţa unuia dintre titulari, Vasile Afloarei, în locul căruia a debutat în sextetul de bază tânărul Andrei Zaha.
Setul I
Oaspeţii au avut iniţiativa în debutul partidei şi au condus cu 5:4, dar pietrenii au revenit, pe un serviciu puternic al lui Matei, şi au ajuns să conducă cu 7:5. Odată trecuţi în faţă, cei de la Municipal nu au mai cedat şi, deşi gălăţenii s-au apropiat de două ori - o dată înaintea primului time out tehnic, când au venit de la 13:9, la 13:12, apoi după cel de-al doilea TO, când scorul a devenit 18:16 -, şi-au adjudecat primul set.
Setul II
A fost cel mai disputat set al meciului, în care Galaţiul a condus de mai multe ori. Trei puncte consecutive realizate de experimentatul Marian Apostu au dus scorul la 10:11, de la 10:9, dar gazdele au răspuns repede, tot printr-un serviciu în forţă al lui Matei, care a făcut doi aşi şi a aşezat Municipalul pe direcţia câştigării celui de-al doilea set. Unul care a mai avut spre final două momente de egalitate, la 22 şi 23, pe un atac în blocaj, şi unul în tijă al gazdelor, dar Iosif şi Matei au pus capăt acestui parţial în favoarea echipei lor.
Setul III
Gălăţenii nu au profitat de greşelile rivalilor nici în setul trei, în care au condus din nou, dar pe care Municipalul şi l-a adjudecat mai uşor decât precedentele, profitând şi de demoralizarea adversarilor.
Formaţii:
Municipal P. Neamţ (antrenori Dan Gavril şi Nicu Buruş): Moisa, Matei, Mocanu, Zaha, C. Iosif, Harbuz, R. Gavril - libero; a mai jucat Viţelaru.
CSU Galaţi (antrenor Nelu Ivanov): Manda, Chicu, Someşan, Oprea, Ene, Apostu şi Târlea; au mai jucat Grigore şi Lazăr.
Declaraţii:
Ionuţ Harbuz, Municipal: „Am tras tare pentru această victorie. Nu a fost un meci uşor. Galaţiul nu este o echipă slabă, are jucători buni, cu experienţă, dar deocamdată nu sunt legaţi”.
Nelu Ivanov, antrenor CSU Galaţi: „Noi la fiecare meci facem lucruri bune. Tratăm serios fiecare minge. Totuşi, Piatra este o echipă bună. Nu ştiu dacă este un factor care a făcut să pierdem la zero, dar, la o echipă mică, două erori de arbitraj într-un set contează. Dar mai este mult de lucrat la echipa noastră”.


Articole înrudite