22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Şcoala de Fotbal Junior, sprijinită de Asociaţia Judeţeană de Fotbal, a inaugurat sâmbătă un teren la Plaja Dunărea, unde în perioada 25-28 iulie se va desfăşura Galaţi Beach Cup. Evenimentul a fost onorat de Naţionala de fotbal pe plajă, care a susţinut un joc-şcoală cu selecţionata Galaţiului, compusă din jucători amatori şi cei de la Metalosport, vicecampioana Ligii a IV-a. Partida s-a desfăşurat pe durata a cinci reprize de câte 12 minute iar cei prezenţi au fost încântaţi de spectacolul pe care l-au oferit cele două formaţii. Bineînţeles că vioara întâi a fost Naţionala lui Viorel Farcaş şi Laurenţiu Gheorghe, care se pregăteşte de zor pentru turneul de calificare Euroligă de la Moscova, cu „brazilianul” Măciucă şi Florea în prim plan, printr-o serie de goluri foarte spectaculoase, care a câştigat fără emoţii. Selecţionata Galaţiului a lăsat şi ea o bună impresie, dar diferenţa a fost ca o luptă între David şi Goliat, iar deznodământul a fost cel aşteptat. Rezultat final: România - Galaţi 16-9 (3-1, 5-1, 2-3, 3-2, 3-2). Pentru România au evoluat: Neagu, Marin - Posteucă, Croitoru, Cărăuleanu, Tănase, Răvoiu, Florea, Măciucă şi Farcaş. Selecţionata Galaţiului a avut componenţa: Horghidan, Spînache, Palade, Ivanov, Luca, Alexandru, Butunoiu, Vlad, Smadu, Mocanu, Lupu, Niculcea şi Cosoreanu, sufletul întregii acţiuni.

Articole înrudite