22 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
La Under 15 s-au impus bucureştenii de la ACS Dan Dacian dar la U 16, gălăţenii şi-au luat revanşa
La Under 15 s-au impus bucureştenii de la ACS Dan Dacian dar la U 16, gălăţenii şi-au luat revanşa
Putem spune că sâmbătă a fost ziua cuplajelor baschetbalistice în oraşul nostru. În sala de la Şcoala generală 3 Ion Luca Caragiale a avut loc dubla CS Phoenix - ACS Dan Dacian Bucureşti. Totul a decurs conform planului şi în meciul de la categoria Under 15, bucureştenii au obţinut o victorie meritată şi scontată în faţa unei formaţii resemnate, care nu a reuşit să câştige niciun joc în faza a II-a a campionatului, aflându-se pe ultimul loc în grupă. Rezultat final: CS Phoenix - ACS Dan Dacian 48-68. Din tabăra gălăţeană pot fi evidenţiaţi doar Cezar Colceru şi George Grigoraş.
Situaţia s-a schimbat cu 360 de grade în partida de la U 16 unde formaţia condusă de Gelu Cazanoschi a dat recital în derbiul seriei. „Băieţii au jucat bine, s-au descurcat, le-a ieşit aproape totul şi sunt mulţumit. Trebuie să-i remarc pe Tudorache, care şi-a respectat sarcinile de conducător de joc, Popa, care weekendul trecut a participat la un stagiu de pregătire centralizată cu lotul naţional şi Stanciu”, a precizat tehnicianul gălăţean. Rezultat final: CS Phoenix - ACS Dan Dacian 75-32. Băieţii noştri sunt neînvinşi în acest sezon, în care sunt creditaţi cu şanse mari la câştigarea campionatului.

Articole înrudite