23 DECEMBRIE 2024 - Monitorul de Galați - Ediție regională de sud-est Galați Brăila Buzău Constanța Tulcea Vrancea
Modifică setările cookie-urilor
Monitorul de Galati iOS App Monitorul de Galati Android Google Play App
Hocheiştii de la CSM Dunărea au dat recital
Hocheiştii de la CSM Dunărea au dat recital
Liga Naţională de hochei a programat în weekend partidele celei de-a XI-a etape. Patinoarul Artificial din oraşul nostru a găzduit dubla dintre CSM Dunărea şi Steaua Rangers II Bucureşti. Antrenorul rus Iuri Bondarev a reuşit în scurt timp scurt să formeze o echipă competitivă care se bazează pe aportul veteranilor Viorel Radu, Cătălin Geu şi Andrei Nuţu, a celor doi slovaci transferaţi în vară: Zoltan Ruzicka şi Martin Baron, dar şi a unor tineri de mare perspectivă precum: Al. Munteanu, Nicolae şi Mihai Horghidan, Andrei Păpădie sau Silviu Manole. În aceste condiţii, gălăţenii au obţinut două victorii concludente care le consolidează poziţia a doua în clasament. Rezultate finale: CSM Dunărea Galaţi - Steaua Rangers II Bucureşti 13-3 (3-2, 4-1, 6-0) şi 9-2 (1-0, 5-0, 3-2). Golurile învingătorilor i-au avut ca autori pe: Geru (3), Zemko (2), Boris Ruzicka (1), Baron, Necula şi Zoltan Ruzicka (3) respectiv Zemko (2), Geru (4) şi Zoltan Ruzicka (3). Echipa gălăţeană a acumulat 28 de puncte. Pentru CSM Dunărea vor urma trei confruntări cu Sportul Studenţesc, toate pe teren propriu: una în Cupa României (25 noiembrie) şi două în campionat (26 şi 27 noiembrie). Până la sfârşitul anului, hocheiştii gălăţeni vor mai evolua împotriva celor de la Progym Gheorgheni, acasă, pe 3-4 decembrie.


Articole înrudite