Miercuri au fost programate meciurile celei de-a doua etape din play-off-ul de promovare în Liga Florilor la handbal feminin. Sala Olimpia din Ploieşti a găzduit derbiul CS Judeţean Prahova, principala candidată la promovare şi CSM Galaţi.
După evoluţia slabă din prima etapă de pe teren propriu cu CSM Roman şi o victorie chinuită 32-30, echipa gălăţeană condusă de Daciana Balaban, Cătălina Cioaric şi Relu Druţu a arătat cu totul altă faţă, fetele noastre s-au mobilizat exemplar, au condus în permanenţă pe tabela de marcaj, au avut nervii tari în momentele cheie şi au obţinut o victorie preţioasă care le menţine cu şanse mari în lupta pentru promovarea în eşalonul de elită al handbalului feminin din România.
Gazdele au condus o singură dată, 1-0 după care fetele noastre au avut iniţiativa, au condus cu 3 goluri la pauză. Momentul psihologic s-a consumat în min.46 când ploieştencele s-au apropiat la un singur gol, scor 16-17, dar CSM a rezistat presiunii a marcat de patru ori consecutiv şi s-a desprins decisiv.
„A fost un meci foarte greu, dar un joc bun al fetelor noastre, care au reparat prestaţia de la ultimul meci de acasă. Au jucat foarte bine de la început până la sfârşit, au fost super motivate şi unite. Le felicit pe aceasta cale şi sunt tare mandră de atitudinea tuturor. Azi a câştigat munca în echipă şi atitudinea”, ne-a declarat antrenoarea Daciana Balaban.
Rezultat final: CS Judeţean Prahova - CSM Galaţi 23-25 (10-13). Lotul echipei noastre: Ana Maria Micu, Nicoleta Petre - Ana Kojic 2 goluri, Lavinia Lazăr, Andreea Merlă 2 g, Antonia Bondalici - Mazilu, Mălina Bichir 6 g, Andreea Prescură 6 g, Cristina Marcu, Sorana Chiriac, Mădălina Manolachi, Iulia Eiler 2 g, Kristina Radayeva 3 g, Sanja Dabevska 2 g, Bojana Milic, Andreea Sandu 2 g.
„A fost un meci foarte echilibrat după cum arată şi scorul, dar sunt extrem de fericită că am reuşit să obţinem victoria. Toată echipa a luptat din primul până în ultimul minut, nu ne a lipsit atitudinea în acest meci şi asta a arătat că ne dorim cu adevărat promovarea. Cred că în acest meci am arătat toate cu adevărat că ne dorim în Liga Florilor şi sperăm ca la finalul play-off-ului să fie totul aşa cum ne-am propus!”, ne-a declarat Mălina Bichir, una din principalele marcatoare.
Celelalte rezultate: CSM Roman - CSU Ştiinţa Bucureşti 29-32, CSU Oradea - CSM Unirea Slobozia 27-26, CSU Cluj Napoca - Sepsi SIC Sf.Gheorghe 29-21. CSM Galaţi ocupă locul 2 cu 6 puncte la egalitate cu CSU Cluj Napoca, ardelencele având un golaveraj superior. Etapa următoare, care se va disputa pe 15 martie programează în sala Dunărea partida CSM Galaţi - CSU Oradea.